Am incercat azi "My Mix" de la YouTube, bazat pe ce mai ascultasem in trecut. Mda. After kids, autoplay will never be the same.
Queens of the Stone Age > Queen > Queens of the Stone Age > Foo Fighters > Blue Stahli > RTPN > Yaël Naïm > Pixies > Oac Oac Diri Diri Dam> Yann Tiersen > The Arctic Monkeys > Foo Fighters > Queens of the etc > Chop Suey > De Phazz > Gainusa cea motata ....
Ylvis sunt doi frati din Norvegia, autori printre altele a unui talk-show de comedie si al mult cunoscutului "hit" What does the Fox Say. Care a enervat si amuzat in egala masura planeta in ultima vreme. Eu fac parte din categoria celor care au hahait vazand clipul cu pricina.
Dar lasand asta de o parte, eu vroiam sa va arat unul din proiectele lor: Big in Kyrgystan. Pe scurt: au ca tema sa devina in cateva saptamani pop-stars in Kyrgystan.
Click "Captions" pentru subtitrare in engleza. Sau daca stiti deja norvegiana, kudos to you.
Dimitri arăta ca fratele Zoiei Kosmodemianskaia ajuns la maturitate. Vreo doi metri de zdrahon blond, zvelt şi complet ţicnit. Nu locuia în cămin, ci în internatul Academiei de Poliţie - unde altundeva să se potrivească mai bine, mă întreb eu retoric. Nu ştiu ce a văzut la jerpelita-mi făptură, dar Dmitri a decis că noi doi vom fi împreună, pardon, că suntem deja împreună şi că mă va lua şi mă va duce (citez aproximativ) în Bălţi, unde ne vom căsători imediat după sesiune.
Nu-mi vine sa cred ca mi-am sarit prima - si singura formatie "preferata", din adolescenta. De atunci n-am mai reusit sa am vreo formatie preferata, doar fixatii temporare. Sau posibil sa fi fost si astia o fixatie, dar mai intensa si de lunga durata.
Formatia despre care uitasem sa povestesc este Timpuri Noi. Versatili, avangardisti, cu umor, cu ceva indrazneala pentu acele timpuri. Considerati vulgari si scandalosi la vremea lor,Si de o varsta cu mine (formatia , nu mebrii sai). Cand cantau ei despre Luca cel de 14 ani, si eu aveam tot 14 ani. Ii pandeam la radio, cautam articole si mi-am vandut o bluza ca sa pot ajunge la ei la concert. Unde mi-am cunoscut si primul prieten.
Piesa mea favorita e asta, putin cunoscuta.
Am avut doua albume cu bebe asta pe coperta.
Imi mai plac mult si Baniciu, Vintila, Phoenix, Pasarea Colibri. Niciodata nu am inteles prea bine cine s-a certat cu cine, cine nu mai vorbeste cu cine, cine e de vina si cine nu. Regret enorm doar ca acesti artisti au ajuns sa se raneasca unii pe altii la un moment dat.
Citeam recent un interviu cu Mircea Vintila, despre tineretea sa si a generatiei sale. Fireste ca peste amintirile sale sclipeste poleiala unei nostalgii, insa nu ma pot opri sa nu regret sincer ca acele vremuri in care tinerii isi povesteau carti citite mai des decat filme vazute, in care isi cantau melodii in loc sa-si dea linkuri, sunt duse si demult apuse. Cumva cenaclurile lor stimulau inteligenta, stimulau cultura, stimulau interactiunea sociala reala. Nici un 9gag link nu poate inlocui o atingere pe mana sau o privire in ochi. Nici un radio profile share nu poate inlocui o sesiune de cantat live. Alienarea sociala, saracirea accelerata a vocabularului si chiar a paletei afective sunt consecinte directe, un tribut trist al aparitiei tehnologiei, care ne permite atatea, ne permite pana si sa nu mai luam vreodata contact real unii cu ceilalti.
E destul de dureros sa realizezi ca Baniciu, Vintila si ceilalti isi canta cam aceleasi cantece si de pe vremea tineretii lor, si ca ceea ce ni se pare acum rafinat, abstract, adanc, complex, era poate in voga si "mainstream" sa zicem. E dureros nu pentru ca m-as dori vreo sapatoare dupa comori auditive din underground, ci pentru ca mainstreamul de acum suna ca un cur. O aglomerare guturala de gemete si scancete, o linie melodica compusa din maxim 3 timpi (am auzit jucarii pentu copii de 6 luni cu teme melodice mai complexe decat marile hituri 2013) si in general ceva extrem de simplist, repetitiv si vulgar.
Parodiile lui Toparceanu prind viata pe strunele lui Baniciu. Umorul dulce amarui, intepaturile de o malitiozitate fina (mai evidente pentru cine stie si originalul parodiat) se regasesc peste secole intacte in cantec. Si Toparceanu imi e unul din poetii favoriti, tocmai pentru aceasta abilitate de a lua in bascalie oameni deosebit de demni si nemaipomenit de seriosi in ceea ce scriu. Cum ar fi Duiliu Zamfirescu, mandru si orgolios fiu de arendas, pe care Toparceanu a reusit sa il exaspereze cu apelativul "Ba, Duila".
Minunata parodie a infiorator de idilicei si insiropatei "Vara la Teara" de Alexandru Deparateanu, a reusit sa devina mai celebra, in timp, decat originalul. Dupa mine, e justa sa valoare plus realismul plin de haz.
Si da, mai. Ascult Baniciu si altii din gasca sa, fie ca se mai inteleg intre ei, fie ca nu, cu un regret de nedisimulat. E regretul meu ca oamenii astia sunt acum in pragul iernii vietii lor si ca da, astia au fost golanii unei anumite generatii. Si ca in perioada aceea golanii citeau mult, erau articulati, stiau sa cante la ceva instrumente muzicale. Fara a fi fatalai, avand la fel de multe femei ca si craii cu porecle fesiere din zilele noastre, chiulind, fumand, band, pierzand nopti si facand toate traznaile cu care se lauda si ai nostri contemporani. Doar ca mult mai inteligenti, mai culti. Curtand o femeie, dansand, cantand si versificand si altfel decat exprimandu-si direct, explicit si univoc intentia de a copula. Care intentie e evidenta prin propria existenta a fapturii umane, chiar nu e musai sa umbli cu ea in frunte, in gura sau pe tricou. Sau in album.
Da, as fi prins decenii intregi de comunism si nu, nu sunt o falsa nostalgica, nu pot fi nostalgica dupa niste timpuri pe care nu le-am trait. Dar imi pot dori ca macar din punct de vedere cultural si uman, sa le fi trait, pentru ca nu cred ca vor reveni vreodata.
Da, ai vazut bine. Nu, nu iti trebuie ochelari si nici mie nu-mi trebuie ajustari pe la mansarda.
Vroiam de mai demult sa scriu si despre muzica romaneasca.
Ascult, mai si cumpar uneori. Nu stiu daca e vreun parfum de hipstereala care acopera muzica din trecut cu o aroma imbietoare sau pur si simplu muzica de consum din prezent e execrabila; stiu totusi ca au existat melodii cu a caror existenta nu am apucat sa ma suprapun, artisti cu a caror epoca "de glorie|" nu m-am intersectat si pe care totusi ii ascult cu placere.
Hiturilor li se zicea "slagare" in epoca alb-negru. Sau de aur. Sau de fier. Am cautat dupa etimologia cuvantului, nu de alta dar sonoritatea sa e usor dubioasa. Rimeaza cu lagar.
Tata a detestat muzica romaneasca a anilor 60-70. Zice ca era o saracie crunta de melodii si de muzica, ca peisajul muzical era bantuit de aceleasi trei dudui cantand despre randunici si pasarici, ale caror versuri erau lalaite exasperant de toata lumea.
Mie imi plac totusi cateva dudui din astea. Reciproca e valabila, tata a declarat despre BUG Mafia, pe care eu nu pot spune ca i-am ascultat vreodata in mod voit si constient, ca sunt un simbol al generatiei noi post revolutionare. Mda. Si io ce dracu mai sunt?
Revenind la muzica anilor 60-70. Call me crazy, dar mie imi place melodia asta cu Portocala. E optimista, lalaibila, topaibila. Anda Calugareanu era frumoasa, ludica si inteligenta.
La polul opus ca registru emotional e piesa aceasta a Andei Calugareanu, pe care eu nu o stiam. Ca muzica nu pot spune ca e ceva ce as asculta. Nici nu stiu ce-i asta. Folk?
Versurile in schimb, interesante si straniu de cunoscute. Ce poet e? Nu e quiz, e intrebare sincera, habar nu am.
Mai e o cantareata din aproximativ aceeasi perioada. Nu stiu ce sa zic de stilul muzical. Unele sunt foarte faine, altele nu. In principiu apreciez cam orice, cu atat mai mult cu cat are un plus de umor in versuri si de ritm sau macar nerv in linie melodica si ma feresc cat pot de dramatisme mucilaginoase si hauleli interminabile/
Un exemplu de "asa nu" ar fi aia cu "sa mori de dragoste ranita". Scuzati, prefer sa nu.
Cantareata de care vroiam sa vorbesc e Margareta Paslaru. Sa fiu sincera nu stiu daca o plac ca artista cat o admir ca femeie. Mi se pare ca era tare frumoasa, cu ochii albastri (nota autorului pentru diversi buccii: cu un singur i , ba! m=am saturat sa vad "albastrii", ce dracu aveti? ), nasul carn si gura carnoasa, expresiva.
Un clip in care mi se pare tare, tare seducatoare.
Uite si randunicile pe care le detesta taica-meu:
"....dar nu esti aci"
Ok ok, de acord. Dar uite cat era de frumoasa macar.
Fast forward peste mare parte a deceniului 80, pentru ca desi sunt nascuta la inceputurile sale nu am reusit in veci sa ma impac cu trendurile de pe atunci. Pe undeva pe la finele sale debuteaza insa o femeie pe care eu una o consider cantareata cu cea mai buna cariera si cel mai mare grad de adaptabilitate: Loredana Groza.
Radeti cat vreti, femeia asta a avut "scanteia" in ea de la debut. Parea foarte "ahead of her times & out of this place" dupa parerea mea, pana si in 86, foarte tanara, pe o melodie ...dar ma rog, sa nu jignim pe nimeni. Just look at that sultry grin:
16 ani, premiul 1, pam-pam. Ma rog, acum valoarea artistica reala a festivalurilor noastre e contestabila. Sa nu uitam ca am premiat cu amandoua mainile diverse artiste obscure si haulitoare, cu un subiectivism absolut tamp, dar am respins-o de exemplu pe Christina Aguilera, la Cerbul de Aur.
Ce-mi place la Loredana Groza, in afara ranjetului de Cheshire si a vocii e faptul ca de-a lungul carierei a facut un fel de surfing muzical excelent. De la pop-rock la cantece tiganesti, de la etno stuff la languroase "slagare" ca "Iubito, buna Seara", si cumva i-au iesit toate aparent fara efort. Nu stiu cum sa spun altfel. Am mai avut diversi artisti pe care i-am vazut inotand marea asta tulbure si topaind cu o disperare crescanda si un ridicol accentuat dintr-o balta in alta. Loredana in schimb mi-a parut intotdeauna ca incearca diverse stiluri muzicale de parca ar rontai sortimente dintr-o cutie cu bomboane de ciocolata. Stii ca toate-s bune, vrei doar sa vezi cum e si cealalta. Cumva, e o linie fina intre pe val si sub val si Loredana Groza mi se pare ca stie cum sa faca permanent diferenta asta. Eu una nu stiu nici un "flunk" al carierei sale.
Chit ca avea in spate o uniune amoroasa, mie mariajul ei de scurta durata cu Directia 5 mi s-a parut cel putin acceptabil.
Da, admit ca probabil Directiei 5 i-o fi mai profitabil cu un barbat prezentabil, in stilul Banicesc, pentru ca pana la urma si privirile corazon-aimed umplu sala. Si da, posibil sa le fie mai bine si calitativ. Nu stiu, recunosc ca nu ascult decat accidental. Ceea ce, dupa cate puteti observa, nu ma impiedica sa-mi dau cu parerea si sa-mi rasucesc savante mustati imaginare. Ce bine-i sa sa ai blog. Iti dai seama, fara blog trebuia sa prind un nefericit prieten si sa-l tintuiesc in fata YouTubeului cu peroratiile mele.
Dar sa continuam.
Prin 99 hip-hopul romanesc era in atentia tuturor. Chit ca abia se nascuse si inca era un produs cam tumefiat de traumaticul eveniment, toata lumea (pustimea, macar) asculta, macar pentru ca era ceva nou, ceva ce pana atunci fusese doar "afara" . Si acum afara era inauntru.
Loredana se alatura lui BUG Mafia in binecunoscutul si mult-parodiatul, inca de la lansare, videoclip "Lumea-i a mea". Aproape nimeni nu stie ca asa se cheama, deci s-o zicem pe aia dreapta, in aia cu "zi-le, Loredana".
Io una nu...ma rog, nu stiu. A fost un succes rasunator. Eu daca e sa trebuiasca sa ascult hip hop romanesc, prefer bascalia Parazitilor. Desi si astia au dat-o in chestii sumbre. Ce sa-i faci, la tati ni-i greu.
Partea etno-gypsy recunosc ca nu m-a interesat cine stie ce. Am ascultat, am remarcat iarasi aceleasi calitati vocale incredibile si talentul de a se lichefia muzical, de a lua forma stilului pe care il incearca. De ascultat Cip-cirip.
Printre principalele critici aduse Loredanei, excluzandu-le pe cele imbecile si tipic romano-sovine, cum ca poate o fi tiganca, e aceea ca ar imita-o pe Madonna. Nu stiu ce sa zic, sincer. Daca si-a pus in cap sa aiba o cariera de 30j de ani de succes, incasand premii pe banda si vanzari cu camionul, prinzand contracte bune in film si in muzica si conservand un stil propriu numai sa o poate imita pe Madonna, apai asa imitatori sa tot avem.
Exista un clip savuros in care o imita voit pe Madonna (detest fiinta aia, v-am zis? E ok, e talentata, e simbol, o detest) intr-o parodie tongue-in-cheek, care mie imi e simpatica. Clipul e "Tzuki" , e o colaborare cu solistul de la Gogol Bordello, Eugene Hutz.
Eu nu cunosc suficient clipurile Madonnei cat sa imi dau seama pe care si cum le parodiaza, dar chioara sa fi fost si tot nimeream vreo doua pe la tv in ultimele decenii. Am recunoscut referinte la "ala cu aerobicul si casetofonul" si "ala cu cada". Si parca si "ala cu sado maso". Melodia in sine e un fel de gypsy-pop-cu oaresce ecouri vag punk pe final. Nu stiu ce e, de fapt, habar nu am. Suna haios.
Daca va plictiseste Eugene, dati skip pe la 1:12
Daca vreodata ma mai inham la asa ceva, in episodul urmator e posibil sa vorbesc (la pereti) despre Taxi, Parazitii, Conexiuni cu al lor one hit wonder, Alexandru Andries si altii.
Acum ceva timp, sa tot fie aproape 2 ani, s-a stricat televizorul.
N-am remarcat decât jumătate de an mai tarziu si nici ca ne-a părut rău. Dispăruse un zgomot de fond dar l-am înlocuit cu altele. De multi ani ne citim știrile pe internet; când aveam televizor le revedeam citite de vreo duduie cu mult fixativ in freza 2 zile mai tarziu, semn ca iluștrii copy pastaci dorm in papuci.
Filmele, iarăși, de pe internet. Cat se mai poate. Când nu s-o mai putea...aia e.
Muzica...nu știu ori m-am băbit ori s-au prostit, dar de prin anii 90 încoace nu mai am nimic in comun cu muzica main stream de pe la teveu. Detest muzica dance si fix asta se cere. Nu stiu exact cine o cere. Dar o cere cu multa insistenta, din moment ce numai asta e pe la tv sau radio.
Când si când intru pe net....sa ma uit la televizor. De obicei pentru ca e soacra în vizita, mare tv-junkie. Am avut dispute soldate cu îmbufnări repetate si chiar ceva drame lacrimogene pe tema reality-showurilor care numai reality nu sunt. Sa nu mai zic de politica; era sa fim dezbinați de scandalaul USLului. Noroc ca suntem oameni seriosi.
Si totuși, iată ca am revenit si ma uit in fiecare duminica la X factor. Pentru Cheloo. Ca sa vezi.
Paraziții am ascultat cu sincope si pauze lungi de când s-au lansat. Când s-au lansat si ei si noi eram niște puțoi mititei, in plina epoca post-comunista, hlizindu-ne de câte ori auzeam "pula". Am avut la ce ne hlizi, I guess, pentru ca primul lor album, Poezii pentru Pereți parca, era practic o bâlbâială falica de juma de ora. In rest, catastrofic. I-am lasat balta si m-am îndreptat către proaspăt descoperitele - de mine - formatii cu cate un lead singer proaspat decedat.
I-am redescoperit abia pe la Nici o Problema, când deja erau foarte populari. Deveniseră un fel de adaos nelipsit al oricărui bairam. Sticla cu tulburel, țigările la bucata si caseta.
Am mai ascultat și cumpărat vreo 2 albume si iar am uitat de ei. Nu mai știu acum cât timp, unul din ei a anunțat lansarea unui album solo și m-am căcat instant pe mine. Nu ca eram eu cel mai mare fan al lor, dar am dedus ca se despart și-mi părea rău în mod sincer și strident. Am fabricat în minte un scenariu melodramatic în care probabil s-au certat ca niște curve de la bani, se vor despărți și vor scoate fiecare câte un album, unul mai prost ca altul, vor aluneca în jos, pe panta vâscoasă a uitării colective, apoi poate în 5 ani vor încerca o reunire ridicola și vor dispărea de tot.
Si atunci a fost prima - si ultima, cred - data din viata mea când am scris un mail unei formații Adică ma rog, agentului lor de piar sau cine dracu mi-o fi si răspuns Am scris cerând timid sa nu se, pentru ca dacă se, atunci n-o sa mai, și dacă nu mai, atunci e păcat, ca totuși ei s-au cam, si chiar dacă uneori se mai, asta nu înseamnă ca noi nu ii. Mi-au răspuns (mi s-a răspuns, nu cred ca mi-a răspuns unul din ei) cand s-a lansat următorul album al trupei. Nu mai știu sincer ce scria acolo, rezumat era "ei, vezi ca nu ne-am despartit?"
In rest i-am ascultat fără religiozitate dar cu placere (mostly), hlizindu-ma sau posomorandu-ma dupa caz si tematica piesei.
Si voila, am auzit recent nemaiauzitul, si anume ca unul din ei va ajunge la X Factor. N-am crezut.
Daca mi se zicea ca va candida administratoarea blocului nostru la funcția de primar de sector , tot era mai credibil. Am scotocit, am cautat, am văzut cu ochii mei si am decis sa ma uit. Pe net, fireste, ca doar nu era sa-mi cumpăr televizor nou si sa-mi bag satana-n casa pentru Cheloo.
Am văzut o serie de interviuri si emisiuni pre-production, promoționale mai întâi Nu știu cum sa zic. In engleza, verbul e "to cringe". Am repetat mental "ioi saracu', vai, in ce cacat s-a bagat si de ce". Instinctele mele materne se răsfrânseseră brusc si asupra unui individ complet strain mie si cu vreo juma de deceniu mai bătrân si imi venea sa-l iau de-o aripa si sa-l car de-acolo. Imaginația mea complet ilogica dar bogata a creat și scenarii sfâșietoare, pornind de la premisa "i-o fi foame" .
Mi-a trecut.
Nush ce sa zic de showurile de genul asta. Pe de o parte ma gândesc ca dau șanse reale unor oameni care nu reușesc sa treacă de impedimentele afirmării într-un showbiz curvar si tâmp Pe de alta parte ma gândesc la toate trupele pe care le-am ascultat vreodată si niciuna n-a trecut prin asemenea show "de talente"; toți au apărut si au răzbătut pe cont propriu, au avut propriul traseu sinuos de succes și eșec de efort și munca. Si atunci de ce ai promova și susține evenimente care dau a doua șansă unora care au refuzat-o pe prima, care vor sa se fofileze de la o cale grea dar onesta?
Cred ca singura emisiune de genul asta care a avut succes real, care si-a atins scopul, a fost si prima. Cum ii zicea? Nu mai știu dar stiu ca i-a lansat pe Adrian Despot, pe aia de la Class, pe Alice Bursuc parca si pe vocalistul de la Voltaj - dacă nu ma insel, dar e posibil totuși Insa ma gândesc ca asta era si pentru ca era prima de acest gen și au avut unde își da coate și unde se foi, într-un peisaj muzical autohton destul de rarefiat.
Ma înfioară zăluzii care apar acolo cu scopul sincer si real de a câștiga Deci nu aia care vin la sto. Nu, aia sunt ok, rad si eu cu ei, ii admir pentru curajul si lejeritatea cu care se amuza de propria incapacitate de a tine doua note. Dar ma îngrozesc ăștia care chiar cred, frate, chiar cred ca sunt vreun Bocelli sau vreun Bono si vin acolo si rag ca un măgar castrat fără anestezie. Asa mi-e de rușine si asa ma doare carnea pe mine, începând cu timpanele, ca de obicei renunț sa ma uit. Si firește am avut parte de ăștia, pentru ca romanul s-a născut sigur pe sine si complet afon. Ok, poate tu nu te-auzi, poate tu cânți cu boxa la maxim si ai impresia ca suni fantastic, dar ma-ta, dar sor-ta, dar soțul, nu are chiar nimeni curajul sa îți zică "Lenuțo, ești o fata simpatica, faci niște sarmale excelente, nu vrei tu maica sa dai la o postliceala, ceva, mai bine?"
.
In rest, ce sa zic. Mi se ok showul dar îl bănuiesc de prefabricare; nu prea înțeleg cum i-au filmat pe concurenții ăștia prin pat, pe buda, făcându-si o cafea, pregătindu-se de audiție, dând la vâsle. I-au filmat pe TOȚI și apoi au difuzat doar fragmentele cu cei care au luat audiția? Au mers după aia la ei acasă? Habar n-am.
Cheloo e subiectiv, auto-cenzurat si haios. Am înțeles ca le-a ridicat ăstora de la A1 ratingurile pana-n cer. Ar fi culmea sa prindă gustul si sa-l vezi plimbat ca pe urs prin toate talk-showurile posibile. Mai știi?
Bittman m-a șocat ieșind din carapacea sa de senior rock autohton, cu studii muzicale si tot tacâmul si arătând când si când o fata de mârlan sadea. Cum ar fi când a făcut o pe una urata, complet gratuit. Adevarat, sărmana doamna nu prea era in mod strălucit înzestrata fu fizicul. Apoi a vrut s-o dreagă asigurând-o ca de fapt are o figura foarte interesanta si ca seamănă cu Marilyn Manson. Fucking great. Voi știți cum arata asta?
In rest m-am uitat pe pagina oficiala de FB a Paraziților si am observat ca la absolut fiecare poza recenta comentează unul care-l bălăcărește pe Cheloo. Nici nu-i mai zice pe nume, ii zice doar curva lui Bittman.
Da ia-ți-l, domnule, acasă. Fa un CAR, strânge banii aia și donează-i. Parca ți-a fugit canarul din colivia proprie sa cânte pe alta craca, asa te-ai aprins.
Una peste alta, eu ma încadrez in jumătatea ailaltă a fanilor lui Cheloo. Care după ce au trecut de socul inițial (cine? unde? ACOLO?!) au scotocit după linkuri și programe și s-au hotărât sa-l vadă. Showul e duminica, de la 8 jumate.
Vizionare placfuta.
- au versuri si o muzicalitate dulce amaruie, infnita tristezza, cum zic ei
- au unul din cei mai buni chitaristi clasici auziti de urechile mele. Am uitat cum il cheama, rusine mie. E algerian parca.
- suna incredibil de bine live pentru o formatie cu ATATI membri, si invitati si permanenti. Cand vezi ca apar pe scena vreo 8 insi, unul cu trompeta, unul cu chitara rece, altul cu aia electrica, unul cu ocarina si tot asa, te astepti la o cacofonie din care cel cu intrumentul mai galagios castiga. Si nu e asa.
- o dau intr-un fel de pogo/ punk in concerte, au versiuni faine live pentru majoritatea pieselor.
- au si umor
- au mesaj social. M-am saturat de versuri despre buci si vara soare haiar dizaiar.
Edit:
Madjid Fahem il cheama pe chitarist. M-am ambitionat si am scotocit dupa numele lui. Greu, taica. Dar l-am nimerit.
Eu descopar formatiile cam la 10 ani dupa prabusire / disparitie / invechire / etc.
De aici si imensele mele drame de-a lungul timpului.
Cand aveam vreo 9 ani il zbarnaiam pe taica-meu intreband cand vin Beatles in Romania. Tata, fara chef, mi-a raspuns sec"Nu mai vin."
"De ce?"
"Au murit."
"Toti?!"
"Toti."
Jale mare. Jale la fel de mare chiar daca am aflat ca doar unul murise.
Cativa ani mai incolo, televiziunea difuza in draci Queen. New love, new heartbreak. Si-ala era mort.
Cativa ani si mai incolo, Nirvana peste tot. Sa mor daca am facut vreo legatura intre tricourile negre cu Kobain si vreun posibil eveniment funest. Ati ghicit, crapase si ala intre timp.
Fast forward catre 16 ani, Metallica isi anunta primul concert in Romania. Scotocesc toate sursele de informare sa ma asigur ca sunt inca vii si apoi imi iau bilet. In continuare nu sunt mare fan dar m-am dus :)
John Bonham. "Da, a fost un muzician excelent." "A fost?!"
Alice in Chains. Vai ce fain, ha, ce voce. Cum, e mort? E MORT?!
Anul asta, Foo Fighters. Vii insa si-au atins peak of glory prin '90. De unde dracu sa stiu. Well, imi plac si acum. Bine ca nu-s morti.
Si in final, alaltaieri, Queens of the Stone Age. Nici nu cred ca vreau sa stiu daca-s vii toti lol.
Habar n-am ce sa scriu. Sorry.
E frumos afara si respir cu toti porii primavara.
Am incercat sa ies sambata cu bicicleta in Herastrau, am constatat ca nu doar eu avusesem ideea de a iesi in aer liber ci si restul Bucurestiului. Nici tinand bicla de ghidon nu reuseam sa ma strecor prin avalansa de oameni. Am sfarsit prin a ma plimba pe langa parc si pe drumul inspre casa. A fost fain totusi.
I have a band crush on Foo Fighters. Habar nu am de ce nu am avut crushul asta in anii 90, cand macar erau la moda si foarte activi. Sotul meu ii detesta, i se par obositori. Or fi. Eu ii ascult non stop de ceva saptamani. Probabil inca vreo doua saptamani si n-am sa ii mai ascult in veci. Suprasaturatie. Dar pana atunci....
M-am uitat la un interviu cu Dave Grohl care zicea ca incearca sa scrie cantece cat mai cantabile, lalaibile, pentru ca isi doreste sa auda publicul cantand in concerte. Well. Pe mine n-o sa ma auda prea curand, si poate e mai bine lol. Nu stiu vecinii cat de fericiti sunt; ascult la casti dar melomana din mine racneste din toti plamanii cand se stie singura acasa.
Ma uit iar la niste ecranizari dupa S.King. Shining, Christine, Carrie. I have a girl crush on Sissy Spacek again.
Am dat peste niste unii care nu stiu exact ce sunt, daca sunt la misto (unii zic ca da) sau nu (pazeste si apara in cazul asta). Inclin sa cred ca sunt totusi?
