05 December 2016

Dubito, ergo cogito

-  Cum te mai simți, Alex?
- ...ăăă...Poate mai bine.

E un răspuns foarte bun. Fiul meu deprinde ițele diplomației și navigării pe ape tulburi. Dacă nu se mai simte bolnav deloc, se poate trezi înapoi la grădiniță. Dar dacă se simte prea rău, ajunge înapoi la medic.
De o săptămână suntem singuri acasă. El cu pneumonie. Eu nu mai, dar cu ochii pe el și cu urechea ciulită la orice suflu nelalocul său din plămâni. Ia medicamente. Le bea sau le inhalează. iar între aceste reprize scârboase de doftoricit, suntem noi doi și Jessie. Tati e în delegație.

La început i-am spus direct că nu e niciun Moș Crăciun, că noi ne luăm între noi cadouri, și ne facem surprize plăcute. Însă de sărbători cedam și ne lăsam târâți în iureșul buimac de clopoței și beteală. Anul ăsta ne-am trezit că tornada cu Hrușcă și sclipici ne-a înghițit fiul de tot. Crede, mai mult ca niciodată. Dar cugetă, așa că se tot frământă și se întreabă. Pardon, întreabă. Iar eu tot oscilez între a-i da mici indicii că poate nu și a îl încuraja că poate da. E o dilemă morală cumplită.

- Cum ajunge la noi?
- Hă?
- Cum ajunge, pe unde? De la Polul Nord. Noi când mergem acolo?
- Nu prea curând, e foarte frig. Se duc oameni în expediții, dar unii mai și mor pe-acolo. E foarte frig, nu locuiește nimeni permanent la Polul Nord.
- În afară de Moș Crăciun, mă corectează el prompt.
- Ăhăm....

Și tăcerea se sparge iar, câteva clipe mai târziu.

- Dar cum poate să ajungă dintr-o dată la toți copiii?
- ...poate ajunge pe rând, sugerez eu.
- Dar cum să vină cu sania? Sania nu zboară. Și dacă nu ninge? Atunci?
Eu ridic ochii în tavan, implorând pronia cerească să fi fost retorice întrebările. Mi s-a acrit să apăr un hibrid dubios între Coca-Cola și behaviorism. De ce nu și-au pus măcar povestea la punct?

Dar pronia doarme. Alex are 5 ani și la 5 ani nu există retorică.
- Atunci? Cum ajunge? Atunci? Și pe unde intră? Doar noi închidem ușa. Are cheie? Dacă are și altcineva cheie? Și pe unde intră? Noi n-avem horn! Auzi? N-avem horn, ca în poză. Pe unde? Atunci?
- Alex, poate e doar o poveste, cum sunt zombies sau vampirii, încerc eu moale, simțind cum o năpârcă galbenă și-a încolăcit coada pe limba mea.
- Poveste?! Moș Crăciun?!
Năpârca m-a prins de inimă și mă ține în colți. Fir-ar magia mă-sii. Uite ce mă pune să fac. Și să vezi, când o realiza că nu există, tot pe noi se va supăra. Doar noi am încercat, dar el batman, batman...
- Moș Crăciun există și nu e o poveste! declară Alex, cu credința în suflet și vorbă a primilor apostoli.
- Absolut de acord. Cred că intră pe ușă, pentru că noi mereu o lăsăm deschisă în Ajun. Special pentru el.
Vezi, ce ușor a fost.

Alex răsuflă ușurat. Mă uit pe furiș în ochii calzi, căprui, care nu mai oglindesc pentru moment nici o întrebare. Profit de pauza de 3 secunde ca să beau niște apă.

Alex pleacă la el în cameră, și din prag îmi aruncă, vesel:

- Zici așa pentru că ți-e teamă că rămâi fără cadou.
Read More

19 November 2016

Amărâtul

Când a venit, acum vreo săptămână două, am știut măcar una și bună - câine mai bicisnic ca el nu-mi văzuseră ochii. Mergea în formă de L, cu fundul de pământ. Am crezut că are șira spinării frântă sau ceva; cotonog, cu ochii alburii și urduroși; schilod, cu fiecare vertebră și coastă și încheietură împungând nemilos blana rară, jerpelită. Pe puțin 15 ani să aibă. Abia mișca. Abia sufla.

Am crezut că moare. De mâncat nu mânca, zăcea în frig tremurând. Se pusese pe preș. Mirosea de-ți muta nasul. Un amestec de milă și silă ne cuprinsese pe toți. Doar că la mine a biruit mila, și la ceilalți sila, deoarece au cerut rapide măsuri - de altfel îndreptățite - să se ia. Cum locuiesc în tărâmul lui ”să vină cineva și să facă ceva”, am putut lua inițiativa și l-am mutat nițel mai încolo, după tomberoane. I-am pus o bucată de pilotă pe jos.

Cei care mă știți de mai demult cred că țineți minte câtă ciudă aveam pe clasica babă cu ciorba, aia care hrănește maidanezii cu pâine în ciorbă, și apoi, dacă îia capsează pe careva, perorează despre cum simte ei omul rău.
Exceptând bucata cu omul rău și capsatul, mă tem că am devenit instantaneu baba cu ciorba.

Am bodogănit prin casă că javra aia deșălată și bolnavă de toate mizeriile poate ne molipsește cățelul. Că ar trebui să-l ducem cumva. Că poate vrea să muște. Că poate nu știu ce. Am tot bodogănit să acopăr un gând din ce în ce mai clar. Cel mai bătrân și mai prăpădit câine din lume a tras să moară la tine pe prag. Și tu te plângi că-ți pute. Singur nu putea ajunge la vârsta asta. Maidanezii mor mai repede. Un om l-a ținut și l-a răbdat până a ajuns urduros, deșălat și surd, apoi l-a aruncat. Și ultimul lui gând, cu ultima suflare, a fost să caute alți oameni, să se adăpostească.

Așa că bineînțeles, cine defila cu ciorba în ibric pe scări, călcându-și pe inimă, convingeri și jurăminte de în viața mea n-ai să mă vezi - je. Mi s-a alăturat o singură vecină - mahalagioaică frumoasă, rea de gură și bună la suflet. L-am hrănit, l-am învelit, ne-am bucurat că l-am tras din calea pașilor și nasurilor tuturor, și apoi am așteptat resemnați să moară. Cu gândul că barim nu moare flămând.

Ei, și ce să vezi, nu-i mort. A înviat cumva. S-a îndreptat de șale. Mai tânăr nu-i, și nici mai puțin surd sau slab. Dar tropăie de colo colo, se cacă peste tot din nefericire, se ține scai de mine și azi seară mi-a împlântat definitiv pironul remușcării în inimă, încercând un mic salt de recunoștință pe picioarele lui betege.

Nu-l pot lua. Doamne, nu-l pot lua. Stau la bloc. Am unul. El nu pare să fi stat la bloc - se cacă pe unde-i vine, și în plus, arată ca unul din caii apocalipsei. Dracu știe de ce ne mai umple. Am coborât azi la el cu gând să curăț trotuarul, dar prea târziu -  am văzut că i-a aruncat cineva pătura, vasele și tot. Au și ăia dreptate, oricine ar fi. Poate se tem de purici sau de câini, pur și simplu. E dreptul lor.
De adopție nici nu poate fi vorba. Cine dumnezeu să-l ia.
Unde să-l duc. Ce să-i fac. De ce ajungem aici, doamne. De ce singura specie are are în ADN o încredere oarbă în noi, în momente de cumpănă, ajunge aruncată la gunoi la anii bătrâneții. De ce zicem ”te porți cu mine de parcă aș fi câine”, când vrem să zicem că te porți nemilos. De ce ne definim așa relația cu o specie care există doar datorită înclinației lor de a ne urma. Ce fac cu el? Unde dracului duci cel mai bătrân câine din lume?
Read More

17 November 2016

Pe vremea mea se facea carte.

 Îmi dau din nou copy paste fără jenă, pentru că de mult mă țineam să scriu asta oricum și nu văd de ce-aș mai scrie de două ori, dacă tot am apucat să scriu inițial sub formă de comment.

Stii ce e straniu. Ca respectivele perle exista si in exprimarea in scris a celor de 30-40-50 de ani. De la 60 in sus hai sa nu judecam, era cum era, CAP-uri, scoli la seral. Insa cei de o varsta cu noi scriu foarte prost. Oameni tineri si de a doua tinerete, sa zicem, din banci, corporatii, mediul didactic (!!), stat, privat, piata, ghiseu, birou - scriu execrabil. Si observi asta nu din CV-urile redactate cu migala si cu spellcheck, ci culmea, de aici. De pe Facebook. Vezi cum cutare domnita se jura pe albastrii ei ochi, dar se impiedica in i-uri, vezi cum fostul sef scrie "nam gasit nimic de revelion, dar a-m cautat", vezi cum mamica uber knowledgeable in toate mantrele internautice nu se pricepe ce sa faca cu cratima sau virgulele, si tot asa. 
Daca am avut vreodata iluzia ca pe vremea mea se facea carte, s-a spulberat cand "vremea mea" a inceput sa bantuie in online.
Da, posibil ca eu si cu tine si cu cutarica redactor si cutarica corector sa scriem corect. Dar e absurd sa ne consideram majoritari. Realitatea este ca suntem o minoritate accidentala, o scapare a unui esec general.”


Deci vă rog eu frumos, lăsați jos rața asta că măcăne. Elaborând pe tema afirmației de mai sus: administrez două grupuri de câte 11 mii de oameni. Nu știu când s-au făcut atât de mari, cert e că de-acu am rămas cu ele. Ideea e că peste 22 de mii de oameni reprezintă un data pool suficient de concludent pentru o observație. Iar eu una observ că scriem ca dracu'.

Ne bântuie câte o molimă sezonieră - acum câțiva ani a apărut ”maxim de”, o idioțenie crâncenă, acum de vreo doi ani mă uit cu un poker face perfect în ochii vreunui distins respectabil și încerc să continui să-i acord aceeași respectabilitate și când îmi spune că ”a găsit decât un folder cu html-uri”.

Scuzele sunt aceleași, la fel de răsuflate, la fel de puțin credibile - mă grăbeam, hihi, haha, huhu, tastatura. Ce căcat de tastatură te-o face să scrii frumoas-o sau copi cu ochiii negrii sau mierea rău ieri nu știu.
Dar ideea e că sunt mulți. Mulți, bre. Mulți și cu ștaif, cu master terminat, cu alea alea, cu facultăți grele, cu licențe luate frumos, la timp, cu oameni în subordine, cu pretenții de educație.

Deci nu mă mai amețiți cu pe vremea mea se scria corect. O laie pe vremea noastră. Uitați-vă în jur. Sau poate chiar la propriile scrieri. Sau te pomenești că ne-am adaptat brusc timpurilor și scriem prost la mișto?
Read More

13 November 2016

Știți bancul cu limbricii?

Eu zic că da, că dacă-l știu eu de peste 20 de ani, înseamnă că e deja vintage.
Dar vi-l zic oricum, pentru că se mulează de minune pe felul în care aplicăm noi a la roumaine o lege.

Cică un student la medicină învățase într-un an numai capitolul despre limbrici. mare noroc pe el, fix aia îi pică la examen. A doua sesiune, face la fel, pică tot limbricii, și uite-așa, noroc chior, toți anii de facultate plus rezidențiat plus ce mai avea, doar limbricii învață și doar ăia îi pică la examene.
Așa că iese într-un final doctor cu patalama și ștampilă și cabinet, dar știind doar limbrici.

Vine primul pacient.
- Dom doctor, știți, mă doare nițel burta și parcă-s balonat...
- Dureri intestinale și balonare. E clar, aveți limbrici, poftim tratament, la revedere.

Vine al doilea pacient.
- Dom doctor, mă doare capul și amețesc.
- Stări de lipotimie, dureri de cap, e clar, aveți limbrici. La revedere.

Vine al treilea pacient.
- Dom doctor, tot slăbesc de la o vreme...
- De la limbrici. La revedere.

Vine al patrulea pacient.
- Dom doctor, mi-am rupt un picior.
- Ai limbrici.
- Cum limbrici, domnule ? Nu mă vezi cu piciorul rupt?
- Dar cum ți l-ai rupt?
- Păi mă urcasem în cireș să curăț niște crengi și...
- Aha, deci te-a mâncat în cur să te sui în copac? Ai limbrici.

Despre legea respectivă și halul în care e aplicată, aici

http://stirileprotv.ro/stiri/social/somati-sa-plateasca-spitalizarea-daca-se-accidenteaza-singuri-cat-are-de-platit-un-pensionar-care-a-cazut-de-pe-bicicleta.html


Read More

12 November 2016

The Backlash

M-am uitast recent la un film, o comedioară care începuse bine și se terminase apoteotic de lame - Bad Moms. Ce remarcasem era că peste tot se aud ecourile unui fenomen pe care-l prevestisem acum vreo 4-5 ani, in tete-a-tete-urile mele cu o buna prietena - peste tot, in media, in tonul presei si cartilor publicate, in vocile parintilor, in atitudinile si reactiile celor din jur, se intrevede o reactie agresivă dar predictibilă de contracarare.

Contracarare, backlash, reactie, replica, la acest val the hollier than thou moms, de virgine nu foarte imaculate, de-a pururi răbdătoare și degrabă trend-setterite de moravuri si prințipii stupid de greu de atins si de urmat. Idei sănătoase au fost smulse din pertinența lor și duse pe culmea ascuțită a unor idealisme absurde și impractice. Obiceiuri de mult uitate au fost renăscute, marketizate și vai și amar de cel ce îndrăznea să practice obiceiul altfel decât era pe val fix acum 5-8 ani, altfel decât la vârsta prestabilită a fi optimă, altfel decât cu device-ul musai dintr-un single source. Sugestii și opinii au devenit dogme și dictoane, și cum altfel, harnicele fiice ale Evei le-au răstălmăcit suficient cât să facă restul de fiice și de nepoate să se simtă în tot felul, pentru diverse păcate pe care habar n-aveau că le comit. Apoi însăși victimizarea și revolta a devenit trendy, și tot așa.

Ce n-am realizat însă până de curând - post-Brexit, și încununat de victoria lui Trump - a fost că fenomenul este global. E un val care ne scutură din toate colțurile existenței noastre. Toată smiorcăiala asta de ”you hurt my feelings / ba nu, YOU hurt my feelings / m-am ofensat, ba nu, EU m-am ofensat / n-ai voie să zici așa / e imoral să gândești așa / e politically incorrect să vorbești așa” a reușit să atingă o masă critică, un punct în care tot acest amalgam de sensibilități ușor ofensabile a acoperit realități mult, mult mai grave și mai stringente decât faptul că tu, prețios fluturaș de cristal, te simți ofensat.



Read More

07 November 2016

Listă mică de dorințe insignifiante


  • Să reușesc să strâng toate cărțile lui Zola - din fericire nu-i așa greu, doar să am timp să umblu pe la anticariatele din centru, înainte să ne mutăm biroul în mai știu eu ce fundătură;
  • Să mă țină faptul că m-am lăsat de mâncat unghii
  • ....de ținut de lăsatul de fumat nici nu mai îndrăznesc măcar să zic ceva;
  • Să strâng și măcar o parte din cărțile lui Serge Brussolo - astea-s mai greu de dibuit pe la anticariate
  • Să ajung din punctul A în punctul B în trafic fără să mai trec prin X, Z, Y, W, Q, R, Ș, Â, T. De exemplu azi am avut de rezolvat o plombă și de scos un concediu medical. Din Regie în Primăverii. Am ajuns și la destinație, dar înainte de asta am ajuns prin Panduri, Iuliu Maniu, Eroilor, Berzei etc șamd. La întoarcere am ajuns prin Aviației, etc...mă rog, e și aia o cale, desigur. Dar nu cea propusă inițial. Waze era mort, desigur.
  • ......
Of, nu pot să continui în aceeași notă.
Vedeți voi, chestia asta e un draft mai vechi, a fost scrisă înainte. Înainte de scuturătura care mi-a cam făcut praf tipul de priorități și dorințe pe care mi le fixasem înainte.
Acum am ajuns ca o babă. Cred că ne unesc și vârsta (deja intru la segmentul antirid al campaniilor cosmetice, la anul fac 35) și vulnerabilitatea, efemeritatea brusc și cam brutal conștientizate. Parcă m-a luat cineva de ceafă, mi-a arătat preț de o secundă un hău, apoi m-a tras repede înapoi. Sunt pe teren solid acum, dar nu pot uita hăul. Prețuiesc altfel pașii.

Așa că reluând, să văd ce mai iese din lista asta, după. 
  • Vreau să fim toți sănătoși. Cât mai mult timp. Urarea asta atât de neglijată, folosită ca formulă de rămas bun uneori, uzitată până la estomparea înțelesului său. Urarea asta mi-e tare dragă acum, și altfel o ofer și eu altora. A încetat să mai fie o vorbă goală. Urez și îmi doresc mult sănătate.
  • Ne-am impus de puțin timp să punem lunar bani deoparte - o sumă micuță, dar să punem ceva totuși. Știu că unii fac economii dintr-a 5-a, dar uite că noi abia acum reușim. Sper să o ținem tot așa, e reconfortant și util să ai un mic fond pentru urgențe.
  • Sper să nu fac vreun accident cu mașina. am ambiții zic eu modeste, dar în lumina tristelor evenimente recente, poate că nu-s așa ușor de menținut. Admit și predic cui dorește să audă că permisul auto e o chestie utilă, chiar și pentru mine, eu care am insistat atâția ani de zile că nu am nevoie. Știu că voi suna ca o nevastă de taliban scăpată din beci, dar e excelent să poți duce / aduce copilul de la cursuri și ateliere, medici, etc, să te duci să îți iei X chestii din Carrefour, sau pur și simplu să te duci unde-ți tună fără să urnești din casă o jumătate deseori necontaminată de cheful tău de drumeții. Deci prin prisma acestei utilități - vrei X chestie, du-te și ți-o ia - recomand și celor mai timide doamne să își ia permisul. Soții sigur vor fi încântați. Ai lor, măcar.
  • Să-mi păstrez cumpătul față de cei dragi și apropiați. Nu am nici măcar o scânteie de speranță dar nici dorință să fiu extraordinar de răbdătoare sau calmă cu cei din exterior. Mă cunosc, îi cunosc, și un temperament nevricos + oareșcare doză de mizantropism = nu prea multe șanse acordate celor din exterior. Dar bruma aia de tact și calm, sper să-mi ajungă pentru micul meu cerc de familie și prieteni. 
Atât. Pur și simplu nu par să-mi mai doresc nimic. Da, firește, dacă s-ar întâmpla anumite chestii ar fi fain, cum ar fi că ar fi fain să fac rost de cărțile acelea, să mi se aprobe un training pentru care am făcut cerere, să mai primesc filme la tradus, să mergem în Grecia la vară, dar și dacă nu se întâmplă, atât timp cât suntem în continuare sănătoși și împreună, sunt peste măsură de fericită. 
Abia aștept să vină sărbătorile să nimic. Absolut nimic. Am mai întrebat într-o doară pe unii, pe alții, faimosul ”ce faci de rev” dar mai degrabă consultativ, nicidecum ca (auto)invitație. Nu doresc să nimic. Vreau să desfacem bradul de plastic, să îi punem globuri de plastic, să-i dăm copilului cadoul ascuns încă din vară, și în rest, fie cum o fi. Nici cadouri nu mai vreau. 

Sănătate vreau, maică. Ceea ce vă urez și vouă.
Read More

20 October 2016

Ziua 3 de condus - Poduri si pasaje + Destinație nouă




Orice as fi facut să nu dau de pasajul Basarab. Orice. Orice, orice, orice. Si nici de podul Grant. Aș fi ocolit orice, oricum.
Si avand in vedere punctul A din care am pornit si punctele B, respectiv C de destinatie, n-aveam încotro și trebuia să dau peste amândouă.

Waze si Google Maps sunt doua aplicatii absolut fantastice, necazul e ca amândouă au nevoie de semnal. Ca oricare alta aplicatie. Iar smartphone-ul meu de buget redus (Huawei, in caz ca va intrebati), a inceput sa piarda semnal cam din 3 in 3 minute după 1 an de la cumpărare.

Totusi, ieri astrele mi-au surâs (dupa ce alaltaieri se căcasera pe ele de râs) și m-au lăsat să am semnal. Deci am avut Waze, o parte de traseu. Waze sugera tot felul de chestii absolut normale, cum ar fi ”make a U turn!” - ha, glumești, din a treia zi? No, YOU turn, eu nici gând! Am ocolit cât am putut și de data asta m-am încadrat *aproape bine* la Gara de Nord.

Adică prost. M-am încadrat prost. Nu există grade și nuanțe între două benzi, una de înainte și una de la stânga. M-am târșâit dând din din toate becurile posibile, pentru că observasem că așa fac ăștia care-mi sar în față în drum spre casă. Clipocesc oleacă din faruri și avarii. Bărbată-meu îmi zisese mai demult că înseamnă un fel de mersi-pardon. Well, mersi sper să fi însemnat și la mine. Eu am clipocit mai mult si insistent, pentru ca nu voiam să zic doar mersi, voiam să zic ”trăiască famelia ta, crede-mă că e a treia oară când scap în lume, lasă-mă să mă mut că nu vreau să ajung iar dracu mai știe pe unde”. Am văzut că ăia care săreau și intrau în fața mea fluturau și câte o mână pe geam, ca demoazelele din trăsuri, dar ale mele erau deja sudate de volan, că le-aș fi scos pe ambele plus piciorul stâng.

După ce clipocitoarea mea prezență s-a încadrat corespunzător, am continuat spre destinație. Toate bune și frumoase, trafic ca la balamuc, e ok, nu mă grăbesc, bară la bară, e ok, nu mă grăbesc, apare pasajul, nu știu pe unde să o iau, mă uit fericită pe Waze - mort, semnal pa - fuck, acum pe unde o iau totuși, ia să mă iau și eu după ăsta din față. Poate merge tot la dentist. Având în vedere starea precară de igienă dentară la nivel de națiune, am șanse imense să meargă și el acolo.

Ei bine, ăla din față poate s-a răzgândit. Poate și-a zis ”ia mai dă-l dreacu de bulevard, ia să mă duc eu prin altă parte” sau poate și-a zis ”fuck, chiloții mei norocoși. I-am uitat. Hai înapoi”.  Ideea e că m-am ținut după el, și el a dat o tură pe sub pasaj, apoi l-am pierdut, pentru că el a îndrăznit să treacă pe roșu și eu nu. Și mai plecase și de pe banda greșită. Pe care eu am rămas mofluză.

Și cum stăteam eu, iar prost încadrată, iar târându-mă prudent pe banda de stânga, cu semnalizări și avarii, ca un pom de Crăciun apologetic, se face verde, mă zăpăcesc și mai dau vreo două ture pe după piciorul de pod. Ați văzut vreodată un carusel? Cam așa, doar că fără zurgălăi.

Mă rog, am nimerit, am ajuns, când să plec, din nou căutat în toate părțile rută ocolitoare pasaj Grant. M-am câcâit cu Waze (care înviase la dentist, și când eram în sala de așteptare îmi răcnea TURN LEFT - ha, cred că fix aia vor 3 sferturi de pacienți, stânga împrejur și valea acasă.)

Dar nu exista optiunea ”găsește rută care ocolește orice pasaje, poduri, apeducte, giratorii și în general orice creație făurită de mâini de om”. Asa că tot la pasaj Grant m-a scos. Și la pasaj, csf, ncsf, treci pe el și nu te mai căca atât pe tine, până să apuc eu să mă îngrijorez se terminase.

Că aia e de fapt marea mea constatare legată de condus - ca și pe trotuar, unii se plimbă, alții aleargă, unii-s galantoni, alții mârleți, nu asta e problema. Problema e că nu te mai poți opri lemn când ai un dubiu, să zici - pardon, duduie, către XYZ adresă pe aici? Ah, pe dincoace? Ah, hahahaha, ce chestie, bine, ia să mă întorc.

Și iete c-am mers și pe pasaj și seara.
Pam-pam.

P.S. - azi sunt cu RATB-ul. Relachez-vous.
Read More

19 October 2016

Karioka la volan - partea a 2-a: In trafic





Am multe cunostinte care au luat permisul, l-au trecut la categoria realizari, l-au pus intr-un sertar si acolo l-au lasat. Tot ascultandu-le, am realizat ca e de fapt un fel de self fulfilling prophecy - cu cat amani, cu atat trece timpul, uiti bruma de cunostinte acumulata in cele 15 sedinte de condus.

Asa ca odata ce m-am vazut cu permisul in mana, weekendul urmator am plecat la socri, cu catel si purcel, pe E85.
Daca-mi zicea cineva sa dau un google si sa citesc ce se zice despre E85, nu ma mai duceam deloc. Dar fiind ghidata de sotul meu, AKA  Dl "nu-ti face griji", am pornit.
Imi dau copy paste de undeva de unde povestisem deja, ca sa nu scriu de mai de lene.

Dubios tare sa mergi pe jumatatica de banda + alta jumatatica de banda.
F multi caini sfartecati  [Edit - nu de mine. ]
Am tinut cu dintii de limitarile de viteza (100-20 = 80 km pe E85, 50 in localitate etc), spre exasperarea lui barbata-meu. Dar cum n-am mai mers niciodata in afara, pe ploaie si cu peste 50, eu am preferat sa fiu *acel* participant la trafic. Primit 1 sg claxon - de la un domn cu un tir, si 1 singur flash - de la alt domn cu X6.
Am constatat ca la scoala am facut giratorii doar pe hartie, la chestionare. Am constatat asta fix intr-un giratoriu. Trebuie sa mai exersez dar nu stiu unde.
Mini excursia mea mergea fantastic, pana sa nimeresc alta doamna la volan, care - soc si groaza - mergea si aia incet. Am inceput o cursa in sens invers. Ea incetinea. Eu incetineam. Ea incetinea. Eu nu depaseam. Ea incetinea. Sotul a sugerat sa parcam si sa facem un picnic, daca tot ne-am imprietenit. Etc.

Per total, cam scary dar iarasi fara incidente.

Observatii si reflectii la final:
  • regulile invatate la scoala par orientative pentru ceilalti. gen depasit in curba, intors in intersectii nedirijate.
  • banda 1 e mai mica  si are gropi pe ea.
  • dezaburirea ramane un mister - de elucidat in episodul urmator.
  • peste tot pe unde zic eu ca nu incap incape altul cu o masina mai mare

Alaltaieri am avut si prima zi de condus singura. Fara incidente notabile.
Ieri in schimb ....

m-am incadrat gresit de 4566 de ori, asa ca , nestiind "sa ma bag la loc" am facut un detour turistic, si am ajuns pe unde nici cu gandul n-as fi gandit.
parti bune
  • n-am ciocnit / latit pe nimeni
  • vazut romana, amzei, sala palatului, universitate, drept, eroilor etc samd (nu in ordinea asta)
  • am ajuns intr-un final.
parti mai putin bune
  • facut 60j minute in loc de 15
  • oarecare meltdown moment cand s-a oprit unul pe avarii in fata mea. avea de descarcat un pachetel. bine ca n-a avut de descarcat 15 lazi cu bere, ca 15 lazi stateam si eu. eventual il ajutam si la descarcat.

    Decis sa iau cu mine o colega din zona, cu permis. Pana ma invat cat de cat cu traseul.
    Cu schimbatul benzilor, nu stiu ce sa zic. Daca m-am incadrat gresit, pe aia ma duc. Posibil ca urmatoarea mea postare sa inceapa cu "Salutari din Ploiesti!".

Iar azi am luat colega cu permis dupa mine, si din nou, o zi complet lipsita de incidente. Nu stiu daca e ok sau nu ca am iesit din primele zile. Cert e ca stand pe loc si cascand gura la toti sfatosii, ma indoiesc ca invat ceva sau ca progresez.

Cam atat cu jurnalul meu de bord, mai mentionez dintr-astea doar daca e sa se intample ceva notabil, altfel, sa tot scriu "am fost cu masina si azi, nu s-a intamplat nimic" e cam meh.

Tineti pumnii sa nu se intample ceva notabil care sa se lase cu polite si semnaturi.
Read More

18 October 2016

Karioka la volan. Partea 1 - Examenul

La sala am luat 25 pct. Am gresit o intrebare de mecanica.
Dar pana sa ajung sa dau sala, am stat 4 ore intepenita la o coada la DRPCIV. Deprimanta coada. Va sfatuiesc sa purtati casti.

In spatele meu, o tanara detalia cum a picat ea de 4 ori pana acum:
"....si am trecut si era un pieton dupa o duba. Si cand colo, cand ajungem spre colt, politistu' zice - domnisoara, dar pietonul nu l-ati vazut pe trecere? Si eu zic - da ce, dumneata l-ai vazut?! Si asta a fost a 3-a oara. Iar a 4-a..."

In fata mea, doua alte domnisoare repetau ca pe lectia de geografie strazile zonei de traseu.
"Pe Natatiei ai cedeaza si apoi, in fata, ai un stop. Dincolo, pe XYZ strada, e...ce era? cedeaza. Nu! acolo e prioritate. Dincoace e trecere. Dincoace e stop."
Cum sa va zic, eu stau in preajma zonei de examen si performanta mea in recognoscibilitate este undeva pe la "pe-aici parca am mai fost".

Ajung dupa 4 ore aproape la facut poze, imi gasesc sa ma smiorcai.
- O sa ajungem la Pasti cu examenele, de la decalarea asta!
[paranteza - din varii motive, decalajul intre cele doua probe ajunsese undeva la 6 luni.]
- Dar de unde stiti dvs?
- Pai stiu ca altii care s-au programat luna trecuta au fost pusi in februarie. Inseamna ca eu prin martie aprilie!
- Daca ajungeti in martie aprilie cu programatul, treceti pe la mine sa stiu si eu, raspunde sphinxian nenea de la poze, si-mi paseaza inapoi dosarelul.

Dau sala, iau sala, ma mai duc la o coada la programare traseu.
- Pe 10, zice sec tanti.
- 10 februarie? martie?
- Nu, pe 10 acu. Lunea viitoare.

Da-i si te panicheaza, suna instructor, vaicareala, fa 2 suplimentare ca atatea mai incapeau, luni hai la examen.
Am venit la 7 juma si pe la 9.30 mi-a venit randul.
Balamucul de pe lume la examen, multi oameni, masini, pietoni, caini, cursanti, muncitori, excavator, raba, taxi, cacațel din ala de carat pietris, smoala, de toate pt toti.

Muream de frig. Voiam si la baie. De unde baie. Stai acilea. Langa mine, the fckin Zen Goddess si prietena-su. Vai, dar eu n-am nici o taina, n-am nici o problema, abia astept, e minunat sa conduc, ma relaxez. Instructorul, si ala, ii tinea isonul (nu ca n-ar fi adevarat, ofc) :
- Stii ce bine conduce fata asta? Adorm in masina cu ea, nu alta! Asa de lin si de sigur merge.
Instructorul meu se uita cu trist repros la mine si zice
- I-auzi, adoarme el. Io ies cu niste ochi cat cepele, ma-ntreaba lumea daca mi-am pus botox dupa ce am ora cu tine.
[paranteza 2: toata scoala asta a fost o mega hahaiala. 30j de ore de sit down comedy. ma dadeam jos din masina si ma dureau falcile de ras. Instructor absolut pe felia mea.]

Intr-un final, mi-a venit randul. A fost ceva mai usor decat ma asteptam. Am fastacit nitel o intoarcere dar nu mi-a depunctat-o. M-am intimidat cand nu eram sigura pe ce dumnezeu intoarcere cu curul vrea sa fac [acum realizez, zicea doar sa fi dat nitel in spate, sa nu luam asa strans, ca erau niste tomberoane scoase] , dar ca sa trec peste emotii, m-am pus pe trancanit si am vorbit tot examenul.

Bodoganit acolo singura, "uite cedeaza, ia sa cedez. ala trece? nu trece. ok. Cred ca pe dreapta e un stop. Da, e stop." A mers.
Pari oleaca nebuna, dar merge - te depresurizezi.

Am luat 3p penalizare in schimb pt ezitarea in a depasi. Dar avand in vedere ca daca nu ezitam si ma duceam ca eroul luam 21p, sunt fericita cu alea 3p pt ezitare.


La final, i-am zis ca de felul meu nu vorbesc de nebuna cu stalpii, dar nu voiam sa ma copleseasca de tot emotiile. El m-a privit in ochi, si mi-a zis:
- Doamna, ati vorbit tot traseul. Tot. Eu cursant sa vorbeasca singur cu indicatoarele n-am mai vazut. Dar vad ca v-a mers. Eu nu-s psiholog ci politist, deci eu va dau carnetul, felicitari.

Pam-pam.










Read More

12 October 2016

Doamna Daniela da lectii de germana

Salut din nou,

Aveam de gand sa ma laud cum mi-am luat eu permisul din prima, dar viata mi-a scos-o inainte pe doamna Daniela, asa ca lasam umflatul in pene pentru data viitoare.

Tocmai am cunoscut-o pe d-na Daniela, la KFC Romana. Unde ma oprisem sa ma intalnesc cu cineva. Buluc de lume, ea singura la o masa. Cumva oamenii au o reticenta sa se aseze langa batrani cu sacose. Eu - dimpotriva. Trag la oameni batrani ca profesoarele de chimie nemaritate la pisici. Cum vad unul, hop si eu.

Hai sa rezum, sa nu ma mai intind.
Disclaimer: Oameni buni, voi alegeți ce să credeți și ce nu. Eu în general aleg să cred, cu o doză de prudență în spate. Dar care doză niciodată nu m-a împiedicat să-mi plec ochii la cel de lângă mine.

Doamna Daniela vorbeste germana si engleza. A lucrat in Camera de Comert Exterior, pe vremuri. Engleza dumneaei e buna, la germană nu mă pricep, orice ar zice cineva în această dulce limbă, eu aud doar șturlubănzidănkreizenșaft.

Doamna Daniela a locuit într-o casă naționalizată, pe care a pierdut-o. Acum stă cu chirie într-o cameră pe la 1 Decembrie. Plătește vreo 500 lei pe lună, dar n-are apă caldă, și de fapt nici asta nu e cea mai mare jale, ci faptul că unul care s-a dat drept instalator i-a furat mare parte din lucruri. Cel mai rău îi pare după palton.

Familie, copii? All alone, surâde știrb d-na Daniela, încrețindu-și chipul.

Doamna Daniela ar vrea să dea meditații la germană. Acu nu știu ce să zic despre nivelul dumneaei de germană. Dar dacă, de exemplu, ați vrea să învățați voi sau altcineva niște noțiuni de bază, ați putea să o testați și să încercați și cu ea. D-na Daniela nu e homeless, dar nici mult nu mai are. E curată, e fluentă, e politicoasă, dar intuiesc de ce oamenii poate sunt reticenți la a primi în casă o băbuță fără dinți, pe post de meditator. Eu nu-s. Eu nu cred că ar fugi cu televizorul sub braț, și nu cred că ar putea face rău din postura sa.

Ar dori să dea meditații cu 20 lei pe oră. Dar merge și cu 10. Însă și-a pierdut speranța că poate găsi pe cineva. Și cu 5 a oferit, dar oamenii s-au îndepărtat prudent.

Deci, rezumând
  • dacă vreți să învățați germană
  • dacă aveți un palton în plus sau alte haine de iarnă 
  • dacă sunteți ca mine, anume dacă vi se înmoaie sufletul și vreți să ajutați, nu doar să scăpați ici colo un ban (nu ca ar fi rau, tocmai am facut asta, dar de cate ori o pot ajuta asa?)
  • dacă aveți vreo soluție mai bună pe termen bun pt locuit - sugestii, fundații etc

vă rog să mă contactați pe karioka.blog@gmail.com sau pe mesageria FB a paginii , să vă dau nr dânsei de telefon. L-aș lăsa aici, dar dracu știe ce boți îl mai iau.

Și vă rog frumos, nu vă bateți joc de ea. Vrea să vină oriunde, dar nu uitați că merge greu și e zloată afară. Din astea. Nu vă ciocoiți pe 20j de lei cu ea, vă rog frumos.

Da, știu. Știu că mai sunt sute, știu că nu putem să-i ajutăm pe toți, știu placa asta. Dar știu că ea e doar una. Cu nimic mai bună sau mai rea decat alții, dar ce sa fac daca eu cu ea mi-am petrecut azi prânzul, și ce să fac dacă nu pot să fac mai multe și dacă am blogul ăsta, la ce bun să te citească oricum atâția oameni, dacă ai vorbi doar despre tine?

Sper să o revăd cât de curând. Sper să veniți cu idei, eu deocamdată caut fundații, chestii, poate reușesc ceva pe termen lung.
Read More

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (9) amintiri (16) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (5) Cai (1) caini (14) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (66) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (14) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (3) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (66) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (1) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (74) Waking up (11) web (1) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)