23 February 2017

Noua Medicină a Muncii

Ne-a venit controlul de medicina muncii. E o formalitate seacă, anuală. Nu știu dacă ați văzut Requiem for a Dream. E o scenă în care deținuții sunt examinați medical cam așa ”Can you see me ? Can you hear me ? To work.” Ei, nici chiar așa dar cam pe-acolo e și la noi. Tensiune, coloană, ochi, aveți vreo bubă de declarat, nu, bine, semnați, treceți înapoi la muncă, că banii de pomeni electorale nu îi adunăm de pe jos.

Dar anul ăsta nu. Anul ăsta ne-a picat o doamnă care ne-a întors mica noastră lume pe dos ca pe-o mănușă flască. Nici nu știu de unde să încep. Spicuiesc din conversație.

- Ce bine că purtați fustă.
- ?!!
- Femeia trebuie să mențină conexiunea cu mama Pământ. De aceea e bine că purtați fustă.

Nu mă lasă inima să-i zic că pe sub fustă am niște izmene care probabil îi cauzează mamei Pământ oareșce pierdere de semnal pe la încheieturi.

- Aveți probleme cu spatele?
- Am.
- De unde știți? Făcut vreun RMN, ceva?
- Făcut.
- Nu trebuia.
- ??
- ... pentru că acum vă vizualizați acea...acel diagnostic, care se propagă asupra stării dumneavoastră. Adică nu vă mai gândiți ”spatele meu” ci ”spatele meu cu scolioză, cifoză”, ce v-au mai găsit pe acolo....

Simt nevoia să o opresc. Deja plutim la doi stânjeni deasupra mamei Pământ, cu tot cu fuste.

- Nu, nu așa se întâmplă. Nu ai un spate sănătos, îți trăznește prin cap să faci un RMN, afli că de fapt ai niște hibe și apoi le propagi mental asupra spatelui tău. E invers. Într-o zi dai să te ridici din pat și rămâi acolo țapăn, așa că te duci la ortoped să afli ce ai. Ulterior, remediezi problema cu fizioterapie și ce ți se mai recomandă.


Într-un final ies de acolo, cu certitudinea că sunt aptă de muncă. Încrederea mea în medicina alternativă a mai coborât vreo două scări spre subsol.  Ies, și găsesc colegi cam la fel de confuzi. Pe parcursul zilei am ieșit pe rând, care mai de care mai uluiți, ca la o vizită inopinată a mamei Omida.

Per total însă, cu tot cu energii, ace, fuste, pase și idei inovatoare, tot apți de muncă am fost declarați toți. Chit că pe unul l-a cărat BGS-ul acasă, de la o criză de sciatică, în aceeași zi. S-o fi uitat în RMN-ul colegului, vezi?


Read More

19 February 2017

Tâmpenii din lumea celor care nu cuvântă





Poate știți că avem câine de ceva timp, asta după un an în care am încercat să ne autosugestionăm că putem înlocui absența defunctului predecesor cu pisici. N-a mers. Le-am îngrijit cu devotament și ulterior măritat cu mare atenție, dar tot la câine am revenit.
Avantajele de a avea un câine - dacă preferi câinii - sunt inutil de enumerat. Dezavantajele sunt mai puțin menționate însă. Culmea, principala hibă presupusă e că trebuie să-i scoți zilnic. Eu trec asta la categoria avantaje. Ies și fac mișcare zilnic, de minim două ori pe zi. Având în vedere sedentarismul la care mă predispune profesia, asta nu-i hibă, e pronie cerească.

Principalul dezavantaj e că trebuie, vrând nevrând, să socializezi și cu proprietarii de câini. Cât se joacă Pichi, Michi, Trichi și Dicky, vrând nevrând asiști sau participi la discuții, pentru că e dificil să stai ca un par fără să deschizi gura ore în șir. Problema e că nu vă unește nimic altceva în afara acestui interes pentru câini, nici măcar pentru același fel de câini - care din nefericire nu-i suficient să asigure o compatibilitate satisfăcătoare. E fix ca la locurile de joacă pentru copii - uneori trebuie, vrând nevrând, să te conversezi cu tot felul de nărozi, al căror singur punct comun cu tine e că și ei s-au reprodus cu succes. Așa că rabzi sau parezi sau te faci că n-auzi ipoteze despre reptilieni, bătaia ruptă din rai, Soroș care ne pândește de sub pat și alte gogomănii.

Printre cele mai uzitate tâmpenii pe care le-am auzit de la proprietarii de animale (nu numai câini) ar fi:

1. Permanentul găsit de scuze pentru loaza patrupedă.
Așa e el mai rău, dar doar se face. Și dacă se face, e pentru că așa e rasa, am citit eu, și dacă nu e rasă, atunci e pentru că a avut traume când era mic și l-a speriat un domn cu umbrelă. Tot felul de gogomănii inepte care să mascheze practic faptul că te doare-n cur și de animal, și de alții. În special când vine vorba de un animal care trebuie scos pe spațiul public, plimbat printre alte făpturi, și capabil să cauzeze rănirea sau spaima celor din jur, sunt complet indiferentă la acest cumul plângăreț de scuze. Parcul / strada / orașul nu-i sanatoriu. Nu mă interesează că l-a capsat o babă cu umbrelă galbenă când era mic, că sare anticipativ la copii pentru că-și amintește de verișorul mătușii care l-a tras de coadă, că e suspicios din natură față de oamenii cu mustață sau că mă-sa a fost inseminată de Goering și Goebbels, și de aia sare la țigani. N-are cum și de ce să ne pese. E țicnit, fix him sau ține-l acasă. 

Noi nu ne-am prea permis luxul aceste nesimțiri de a tot găsi scuze. Una pentru că nu suntem stupizi, a doua pentru că înainte să avem un câine mic (al meu e ăla mai mic din poză) am avut câini mari și cuprinși în diverse legislații potrivnice (cum ar fi ăilalți doi din poză). Nu poți ieși în spațiul public cu un pitbull, asumându-ți că dacă apare baba cu umbrelă galbenă e posibil să i se reactiveze mai știu eu ce căcat de traume. Așa că nu permiți instaurarea unor astfel de fixuri și implicit ești imun la văicăreala celor care le tolerează sau scuză. 

De altfel, văd un singur motiv de a avea câine agresiv  - dacă ești dracu știe unde, pe niște coclauri pe care n-ai nici un chef să îți intre nimeni. Altfel, ideea de a cultiva potențialul agresiv al unui câine din amuzament, tâmpenie sau mândrie, atât timp cât intenționezi să te învârți printre potențiale victime cu el, să stai la bloc, să ieși în parc, să mergi pe stradă etc e cretinism curat.

2. De ce nu adoptă TOȚI maidanezi?

Tu de ce nu te-ai măritat cu un refugiat sirian? De ce nu te-ai cuplat cu un domn din Ferentari, te-ar fi iubit la fel de mult și des ca actualul, pe care l-ai cunoscut în facultate. Le-ai fi dat astfel o șansă, ar fi putut astfel să iasă din situația lor nenorocită și tu oricum voiai un bărbat, nu? Bărbați sunt toți! Doar nu ești rasistă, deci dacă te-ai măritat cu un negru, de ce n-ai luat un blond de la casa de copii? Dacă te-ai măritat cu un blond, de ce nu te-ai uitat mai întâi pe la bieții sudanezi ? Dacă te-ai luat cu o moldoveancă, de ce nu te-ai uitat la câte oltence nemăritate plâng în pumni? Dacă ești cu o olteancă, de ce ai ignorat vădanele basarabence? 

Și extrapolând - de ce ți-ai luat apartament cu 3 camere? Nu știi câte cu 4 sau cu 1 stau nevândute? De ce ți-ai luat Golf? Loganul ce-avea? De ce îți cumperi pantofi Puma, când stau atâția Adidas pe raft?

DE-AIA, PENTRU CĂ DIN ĂIA VREI. 

3. Trollatul / atacatul celor care decid să dea câinii / alte animale spre adopție.

Sunteți cretini și vă voi explica și de ce. Adevărații iresponsabili nu sunt cei care decid că nu va merge și încep să caute o familie potrivită pentru respectivul câine. Motivele pot fi nenumărate și într-adevăr, o parte sunt nefondate și ridicole. Dar s-a ajuns deja la punctul la care au decis că se despart. Tot ce faceți e să încurajați lehamitea de a mai încerca să găsească acea familie responsabilă. Pur și simplu, de gura voastră, e posibil să șteargă anunțul ăla în care ziceau că nu au timp de Azorică deci îi caută familie nouă, și în care i-ați muit de nu s-au văzut, să-l bage pe Azorică într-un sac și să-l ducă ”La Țară”, tărâm cețos și generic al incertitudinii, care poate însemna de la juma de metru de lanț, apă, paie și bătaie, până la banda 1 de pe E85, unde Azorică va fi făcut bidimensional de primul camion care trece. Lăsați oamenii să-și dea / ia animalele spre adopție. Responsabilizarea se face mai degrabă înainte, nu retrospectiv. Și nu știu pe nimeni care a decis că nu suferă un animal, care să îl suporte de gura altora încă 15 ani. 

4. Antropomorfizarea

Sunt capabili de multe, dar nu sunt oameni. Nu sunt copiii noștri, nu ne-au ieșit din pântece, nu se ghidează după principiile sociale umane când se adună în grup. Nu sunt nerușinați când adulmecă pe cineva în cur, nici nu ”ceartă” când latră ca demenții la gard. Câinii tratați drept oameni sunt printre cele mai exasperante și frustrate făpturi. Pentru că nici nu-s tratați măcar drept oameni egali, dacă tot ai decis că Lăbuș e fiu-tău. Măcar de l-ai trata ca pe fiu-tău când dă capacitatea sau ceva. Dar nu, sunt copleșiți și sufocați de nostalgii cețoase și confuze, bebelușești. De cele mai multe ori nici nu pot să facă mișcare sau să socializeze, sunt veșnic priponiți de-o lesă sau de-o bancă, și manifestările de isterie nevropată, în loc să fie semnale de alarmă (mi se țicnește câinele) sunt adumbrite de o mândrie pseudomaternă: ”Ceartă-l, mămică !”
Când oi avea matale 8 țâțe pe burtă, atunci o să fii mămică-sa.

5. Pâine la porumbei

Toți porumbeii din parcuri au diaree. Cronică. Se cacă niște balegi acide și moi. Dacă măcar în trecere ați îngrijit vreun porumbel și le-ați dat ce-ar trebui să mănânce de fapt - un amestec de grăunțe de orice soi, dar dure, d ex mei - ați observat că se găinățează puțin și uscat. Nu e cazul celor din parcuri, care grație acestor Mecena senili, cu codrul de pâine după ei, sunt sortiți să se cace veșnic pe ei. Dacă vă place să hrăniți porumbeii, din banii ăia de pâine luați un cornet cu hrană pentru ei. Altfel, e ca și cum ai împărți cu generozitate plăcinte cu Ciocolax la grădiniță. 



Read More

04 February 2017

Zile de purpură

Până și soacră-mea s-a prins ce e cu legea și protestele. De fapt, sună foarte derogatoriu ce am zis. Soacră-mea nu e o ”până și”. Ne-a surprins deseori cu părerile ei pertinente și instinctele ei sănătoase. Drept e că uneori are derapaje, de exemplu când a crezut că Băsescu are o flanea fermecată, dar oameni suntem, unii cred în fabrici de genii, alții în homeopatie, nah.
De data asta a surprins perfect din colțișorul ei de lume atât de blamată în ultima vreme, de pensionar mic, sărac și PSD-ist (cam agnostic politic din fericire), esența ultimelor zile:
”Ne-o păcălit, ai văzut? Mi-o dat o sută de lei la pensie, au lăsat studenții să meargă gratis cu trenul, și au zis că ne prostesc pe toți. Ne-au păcălit.”
În ultima vreme trec prin o mulțime de stări. negative. Nu mi-e bine, cum dracului să-ți fie?

* m-a scos din sărite traseul infantil-emoțional al multor cunoscuți, care a mers cam așa:
1. Nu mă duc la vot, deoarece sunt scârbit de plaja de alegeri și e sub demnitatea mea să ofer iar un vot negativ.
2. Ce, au ieșit CEILALȚI?! Ce oroare!
3. Ce, au decis CEILALȚI? HUĂ, ieșiți din casă dacă vă pasă, eu ies, numai eu contez și musai dacă mă dau cu curul de pământ 1 zi toți mă vor asculta.
4. Fuck it, emigrez.
Merci, coaie, for your input. Util și matur mai ești. Unde dracului crezi că pleci? Ce soluție mai e și asta? Stai naibii acilea, protestează cât poți și DATA VIITOARE VOTEAZĂ ȘI TU.

* atât de mocirloase-s apele, atât de fățiși hoții, atât de lipsit de perdea e jaful. Am reușit să ajung de două ori la proteste, de fiecare dată în trecere. Practic am bifat cumva, în drum spre casă. De fiecare dată m-am întors plângând. Noroc că n-am stat mai mult din punctul ăsta de vedere, cu atâtea smartphoane și camere frumos îmi stătea să mă vadă careva cu mucii pe fular. Un amestec de amărăciune, deznădejde și disperare. Nu exagerez. Mă uitam la toți tinerii ăștia din jurul meu, care muncesc zi lumină și se îngrămădesc cuminți în metrouri, mă gândeam la motivele pentru care scandăm cu toții. Mi se rupe inima de durere. Mă gândesc la ei, la așa zisa bulă, care de fapt devine un soi de nucleu utopic, de oameni care vor să câștige, nu să li se dea, să muncească, să achite taxe, rate, școli, să primească respect. La toți copiii ăștia umpluți de mâzgă și spurcăciune în ultima vreme, porcăiți de toate scursurile - răgălii, lepre, putori. Which brings us to....

* tata. Cine căcat m-a pus să-l bat la cap să-și facă cont de Facebook nu știu. Doar îl cam ginisem de pe când căuta înfrigurat porcăriile alea de TVuri - blocate dintotdeauna la mine în casă - cu scuza că ”îl distrează”. Îl sedează și-l îndobitocesc de fapt. Vorbesc serios. Am avut un tată care citea cărți, asculta Beatles și inventa truse de geometrie. Acum am unul care dă share la chestii despre reptilieni, Iohannis cel cu 6 case (tata uită în inocența sa că a avut vreo 4 pe mână și dă să și-o ia pe următoarea, tot profesor fiind), Soroș și snobii imbecili din piață. Adică eu. Eu sunt o snoabă imbecilă plătită de Soroș.

Așa că i-am dat unfollow. Am avut o primă reacție de furie - cum Dumnezeu să nu mă întrebi măcar ? Cum crezi toate căcaturile? - care s-a stins repede. Doar n-ar fi prima dată când rămânem cam în curul listei de credibilități a părinților. Aia e. Oricum, o epifanie politică pe final de viață e puțin probabilă și vag utilă.

Soțul meu a avut o întrebare bună. Oare chiar suntem atât de neprihăniți. Oare câți din piață n-au negociat o șpagă mică să scape de o amendă, să nască în spital de stat, să le meargă un dosărel mai repede. Adevărat, dar insuficient. Asta cu ”să ridice primul piatra cel fără de păcat” merge doar dacă ești Iisus pe-un munte. Nu dacă ești o șleahtă de nehaliți, puși pe făcut bucăți o țară. Deci dacă ați comis-o totuși, mai mărunt, dar sunteți în piață, sus pancarta, jos rușinea și să ne fie de băgare de seamă pentru viitor. Să fim mai buni ca noi. Mai curați ca ei suntem siguri.
Read More

28 January 2017

Chestii care ne-au ieșit bine

Disclaimer - atențiune, limbaj tendențios. Dacă vă surprinde, ați greșit blogul.

În martie se vor împlini 6 ani de când suntem părinți. Foarte puțin pentru unii, o infinitate pentru alții. Pentru mine e ceva nici prea prea nici foarte foarte - e o călătorie, un proces de învățare perpetuu, dar privind înapoi pot măcar să rezum câteva chestii care ne-au ieșit bine, și pe care le-am repeta probabil dacă ar fi cazul.
Acu să nu vă așteptați la mantre mărețe și învățăminte de tip Confucius says, n-am asemenea pompozități în mine. Sunt mai degrabă decizii mărunte care s-au dovedit a fi utile on the long run.

1. Tot blocate sunt canalele de desene.

Cred că m-am mai plâns de câteva ori de calitatea canalelor pentru copii. La mine sunt blocate toate, ceea ce nu înseamnă că am un copil care-și petrece timpul doar citind enciclopedii și meditând la sensul vieții; avem Netflix, Wii, filme la cinema, filme acasă, seriale de desene animate etc. Înseamnă doar că:

  • Mi se par jumătate tâmpe, jumătate innapropriate. În special cele adresate fetițelor - skanky as hell.
  • Sunt dublate prost multe. Calitatea pare să crească pt filmele pt marele ecran.
  • Dacă le lăsam pe astea dublate, Alex mă îndoiesc că mai vorbea fluent engleză acum. Da, fluent adică nu 3 poezele memorate mecanic și 4 cântecele cu head, shoulders whatevz. Fluent adică cât să converseze inteligibil cu diverși musafiri din alte țări care ne-au trecut pragul. Fluent cât să înțeleagă scriptul unui episod. Fluent cât să poată spune sau relata ceva. Da, a contribuit la asta și faptul că noi doi vorbim engleză în mod curent, ne aude și vorbind-o în casă deseori, traduc cărți etc. Dar nu am avut opționale de engleză (l-am lăsat la insistențele educatoarei vreo 2 ore, l-am retras când a revenit acasă cu un accent iliescian, explicând că așa pronunță miss ticiăr, cu în loc de the.), nu am avut obsesii stupide să vorbesc cu el în engleză pe la 8 luni ca să-i internalizez (ahahahaha) respectiva limbă. Să fiu sinceră, obsesia asta e mai prevalentă din ce văd la părinții care nu se simt stăpâni pe o limbă străină - deseori nici pe aia maternă. Eu știindu-mă ajunsă și traducător și vorbitor zilnic de engleză cu toate că am avut contact cu ea abia dintr-a 6-a, fără meditații și fără mai știu eu ce in utero learning, nu pot spune că percutez la bălării dintr-astea. Deci revenind - eu una cred că expunerea directă la vorbitori nativi (inclusiv filme și desene nedublate) și încurajarea vorbitului spontan, fără presiune sau targets a ajutat mai mult decât o mie de baby english, engleză intensiv de la 1 an, bone anglofone și alte prostii.
  • Vreți sau nu să recunoașteți, ar putea fi cu ușurință redenumite Noriel TV. Copilul se uită la 8 minute de desene, intercalate cu 25 de minute de ”zi-i lui mă-ta să-ți ia astea”. Știți unde se simte cel mai mult diferența? La cadouri. Când mai dai 500 de lei pe rahatul de plastic care nu face nimic, dar e featured de 45 de ori pe zi pe cutare canal, amintește-ți de asta.
  • Eu controlez conținutul. Cât se uită, la ce, de ce, când. N-o să mai controlez la 12 ani? Nici nu-mi doresc. Dar cum are până în 6 ani, nu vreau să fie o pâlnie căscată în fața unui ecran. Și eu să nu știu ce se toarnă.
2. Am primit și-am dat. Am cumpărat foarte puține.
Am primit o grămadă de chestii cât a fost Alex mic. Le-am acceptat cu bucurie. Germofobia chiar nu-și are locul la hainele și lucrurile de bebeluș. Cred că am scutit ceva mii de lei, și am putut și eu scuti la rândul meu când le-am dat mai departe. Am primit tone, am dat tone. 
Nu fiți fraieri. De la hăinuțe de 2 luni până la cărucioare sau babywearing stuff, sunt niște chestii care uneori sunt folosite câteva săptămâni sau deloc, starea lor poate fi evaluată pe loc, se pot dezinfecta și spăla în cele mai paranoice moduri cu putință și COSTĂ O GÂRLĂ DE BANI. Nu-i momentul să vă cocoșiți cu papuci de 200 de lei pt un copil care va păși abia peste jumătate de an. Firește, multe chestii merită să fie luate de noi. Dar multe nu. Mi se pare stupid pe de o parte să ne cacarisim pe noi că suntem sustenabili zorcăind să zicem niște scutece în mașina de spălat de 4 ori pe zi, sau rozând la kale bio, dar pe de altă parte ferească și păzească să fi avut careva fie și în treacăt un obiect ce ne parvine.

3. L-am ferit pe cât posibil de rahaturi comestibile.

Alex e un băiat obișnuit. Îi plac dulciurile și cartofii prăjiți, știe ce-i aia înghețată, mai prinde câte un Nestea. Roadem împreună la tortilla chips la film.
Alex n-a fost dus la Mc de la 2 ani, nici nu e învățat să bea suc / ceai cu zahăr în loc de apă, pentru că mă-sa nu-i imbecilă. Nu știu altfel cum să rezum asta. Nu demonizez nimic, dar nici nu mi se pare ok să-i dau rahat cu lopata, în ideea că ”și alții mănâncă” sau ”oricum o să mănânce vreodată”. Oricum o să facă și sex, ce propui?
În continuare consider că e ok. Da, în jurul lui se mănâncă diverse porcării dar nu, nu ”suferă”. Multe i se par scârboase - nu i-am insuflat eu asta, doar am amânat să i le bag sub nas până când avea un minim de discernământ și de comparație. Și s-a prins singur. Dacă prin absurd de mâine face o pasiune pt McDonalds, măcar o să știu că 6 ani de zile de mâncat aiurea i-am salvat. Și sunt poate printre cei mai importanți ani, primii din viață. Că așa, sorry dar degeaba ne pocnesc revelațiile de health freak la 53 de ani, cu pancreasul în pioneze, colesterolul cât casa și diabetul după colț. Unele chestii chiar nu se mai repară peste noapte - inclusiv atitudinea față de hrană.
On the other hand, eu gătesc aproape zilnic. Cum iese, cum nu iese, după muncă, noaptea, în două tur, în weekend, noi avem mâncare gătită în casă. Mâncăm micul dejun cât de des putem în casă. Clătite, ouă, etc. Vom vedea cum îmi vor ieși astea de la anul, când va trebui să fie deja mâncat, îmbrăcat și în poarta școlii la 8. Dar știu ce pot. Și am să pot și asta.

4. I-am luat apărarea.

Moda asta a părintelui legumă, care contemplă meditativ ca un Buddha lobotomizat cum și-o ia copilul său, e umilit sau atacat, vine dintr-o țară în care poți fi dat în judecată pentru că s-a împiedicat unul când se gândea la tine. I don't buy that bullshit. De asemenea, am observat că cele mai vocale zeițe zen sunt cele care se bazează pe capacitatea copilului lor de a da, nu de a primi un tratament negativ. Și tot zenul se duce pe pulă când și-o ia al lor pe coajă. 
Nu, sorry, nu mușc prostiile cu ”să învețe să se descurce”. Uite de ce. Imaginează-ți că vă întoarceți pe jos, tu și cu bărbată-tu, dintr-un club. Se iau de tine 3 golani care încep să te tragă de țâțe, îți fură telefonul, te dau cu capul de gard. Ce-ai prefera să facă bărbată-tu?
a. nimic, dar după ce scapi să te ducă să înveți aikido, pentru ca pe viitor să te poți apăra
b. nimic, ca să-ți poți astfel dezvolta capacitățile de negociere, pe care e clar că nu le ai. Într-o bună zi te vei întoarce singură din club, și trebuie să te poți descurca.
c. ORICE, ÎN PULA MEA, CĂ DE AIA E BĂRBATĂ-TU.
Suntem mari fani ai comparației cu regnul animal, dar numai când ne convine. Vă propun ceva. Mergeți și zâdărâți vițelul Joianei, la țară. Să vedeți câte șanse să se descurce singur îi dă. Trageți ursulețul de picioare, să vedeți cât de calmă rămâne mă-sa. Uitați-vă ce face cloșca atunci când apare un pui străin care-l ciocănește-n cap pe-al ei. Hai să lăsăm această rață jos, că măcăne.

5. Nu l-am lăsat să maltrateze animale.

Firește că un copil de 1 an dă să bage un deget în cur câinelui și altul în ochi, și firește că unul de 3 ani dă să țină pisica de gât. N-are de unde ști. ȘI AICI INTERVII TU, MOMÂIE CE EȘTI. Oprești, desparți, explici. Dacă nu ai cui explica, pentru că încă nu empatizează, oprește pur și simplu comportamentul nedorit. Să fiu sinceră în spatele multor rele tratamente permise se ascunde doar nesimțire. Nu-ți pasă de respectivul animal, pentru că crezi că nu-i va face nimic copilului. Dacă-ți spun că mușcă sau are râie, brusc găsești o mie de acțiuni numai bune de întreprins. Deci se poate, dar nu-ți pasă.
Am avut câine, pisici, acum avem iarăși câine. Dacă toate merg bine, ne vom petrece următorii 12-14 ani împreună. Ar fi prostesc să ni-i petrecem chinuindu-l pe ăla mai puțin biped dintre noi.


6. Nu m-am agitat prea tare cu pediatria americană.

De ce dracului mi-aș lua sfaturile anti alergii și pro diversificare de la nația cu cei mai mulți alergici din lume? De ce aș înghiți sfaturi despre decalotare de la o nație prepuțofobă? De ce aș citi cărți despre adormit copil scrise pentru mame care trebuie să revină la 3 săptămâni după naștere la muncă? Nu-s nici pe departe naționalistă, dar anumite chestii țin de culturi diferite și pot fi profund greșite. Vă dau un singur exemplu. Tot rahatul ăsta cu introducerea câte unui singur tip de nutrient pe rând, cu amânarea până după 1, 2, TREI ANI, sfinte căcat, a anumitor compuși cu potențial alergen vine de la americani. Țara amenințată de alune și ouă Kinder. Cumva toată planeta a considerat că e o idee bună să ne luăm după niște tehnici care nu duc nicăieri. Între timp, alergiile au continuat să crească în frecvență. Pediatrii ne-au frecat la cap ritos să nu carecumva să dăm alune, căpșune, etc înainte de nuș ce vârstă......
Până anul ăsta! Când americanii au emis iar un sfat - hai să dăm alune înainte de 6 luni. Ha. După decenii de păzit de alune, pește, etc, timp în care copiii alergici s-au înmulțit ca ciupercile, au scos într-un final capul din propriul cur și s-au uitat peste gard. Au observat că anumite țări efectiv nu au persoane alergice la anumite alimente. De exemplu, Israelul practic n-are oameni alergici la alune. Și ghici de ce. Pentru că majoritatea mămăițelor și mămicuțelor complet ignorante în ale parentingului modern occidental le dau bebelușilor pufuleți cu alune.
Pu-fu-leți. Ciuma expandată. Na. 
Iar acum evident că aceiași pediatri, autori, cunoscători, sfătuitori care v-au frecat la cap să nu cumva să dați alune înainte de 2 ani vor schimba macazul și vă vor îndemna să dați cum zic americanii  - înainte de 6 luni.
Nu zic să dăm dracului orice principiu și să începem diversificarea cu fasole și cârnați, dar totuși. Hai să nu mai sărim cu atât entuziasm în brațele unor ideologii de multe ori nefondate sau stupide.
Aceeași chestie și cu învățatul la oală, btw. Mai țineți minte când ați declarat că bunica / mămica / socrela e un monstru ignorant, care nu știe că se începe abia după 2 ani jumate? Luați tot teancul ăla de cărți și savantisme și dați-vă una în cap cu el. S-au răzgândit iar - acu e pe trend 1 an - 1 an jumate. Fix ca pe vremea bunică-tii, necititoare de americănisme.


Read More

22 January 2017

Mă gândeam eu așa...

Nu mai rescriu.
Vorbeam cu Clara mai devreme. Just a thought.


Realizezi cat de usor si de eficient ar fi sa refaca mineriadele? 
like, 3 autobuze de ghiolbani cu bate
poof, all revolution gone.


aia 45% de electorat
exista, sunt reali
cate 4 palinci, cate 3 slogane despre imputitii din bucuresti care vor sa le reteze banii de somaj
furdui iancu in autocar
to pump them up
si du-te, vasile
doar asa s-au purtat most medieval fights

ar fi si usor de musamalizat
s-au ciocnit protestatarii domle
erau altii care protestau pt altele
pt amarata lor de familie din 4550982222 membri
etc

eu zic că e pe țeavă asta 
within the next year or so
in functie de cat de dese sunt protestele
nu-l mai avem pe ponta cel populist
il avem pe dragnea, zombie chieftain
so
whatever you protest against
stai pe margine.
mai spre jandarmi așa

Read More

Pics or it didn't happen

Mă tot gândesc la o chestie.

Toți ăștia care vă dați cu curul de pământ că s-au pierdut alegerile din cauza tinerilor, ignorând complet procentele și faliile demografice, puneți, rogu-vă, o poză dacă aveți cu buletinele voastre de vot de pe când aveați 18-25 de ani. Nu, nu de acum când aveți 38-45 de ani, încep să vi se lase țâțele, planurile de emigrare, încep să vă doară ceafa, șalele și alegerile politice, începeți să realizați rolul vostru și codependența sociopolitică. De la 18-25 de ani aș vrea.

Chiar sunt curioasă să văd ce tineri responsabili și implicați politic au fost cei din generația mea. Cenzurați-vă liniștiți ce date sensibile aveți, lăsați anul nașterii și pe verso, ștampilele. Să văz și io la ce generație augustă ne raportăm când o bălăcărim cu așa spor pe asta care abia își face apariția. (Edit to add - Ar trebui sa fie o chestie din carton care semana cu BI. S-a scos acum, dar pe vremea celor suparati pe pustani, erau si se foloseau.)




Read More

10 January 2017

Dimineți

În fiecare dimineață, Jessie se cere în camera fiului meu. A făcut asta încă de când era prea mică să se poată sui în pat. Ajunsă acolo, aruncă o privire spășită în urmă, o asigurare mută că e cuminte - iar eu îi răspund cu altă asigurare mută că o dau jos dacă nu e - și se pune pe pupat.

Am reușit să-i mai temperez avântul cu care acoperea picioarele, mâinile, fața - orice petic din fiul meu pe care-l prindea neacoperit - de dovezi tactile și gâdilicioase de dragoste. Dar s-o dezvăț de tot, n-am putut.

Așa că acum ritualul ei s-a simplificat. Cred că am reușit să învăț un câine simbolismul. Se urcă în pat, pupă un deget și se culcă.
Read More

08 January 2017

Medicul "meu"

N-am inteles in veci asta cu medicul meu, exceptand medicul de familie, unde vrand nevrand unul ai, ca asa cere sistemul.

M-am intrebat de altfel mereu ce-i cu forma asta de monoteism medical, incurajata cu argumente destul de bizare. Cel mai des auzit fiind "medicii niciodata nu vor avea aceeasi parere, deci decat sa te zapaceasca, mai bine nu auzi altele si te duci doar la unul".
Asa ar trebui sa ne si casatorim copiii de la 5 ani. Nu de alta, dar poate un partener de viata le aduce flori, altul se poarta mai frumos, altul e mai casnic, ce sa tot aleaga atat.

Fireste, daca nimeresti un medic pe placul tau, ok si pertinent, si eventual si tolerant cu ce idei mai ai, ramai la el. Dar obsesia de a nimeri un medic "al tau" mi se pare paguboasa.

Am observat de altfel ca nu orice medic devine medicul "tau". In afara cazului in care sunt suferinzi cronici, romanii par sa aiba nevoie doar de ginecolog, dentist si pediatru. Daca-s femei. Daca-s barbati, au nevoie de 2 comprese si 3 saptamani concediu.

Acum ceva timp am facut un grup de Recomandari Medici, ca sa ma descotorosesc de off-topics medicale de pe grupul despre crese, bone, etc. Grupul a crescut vertiginos, drept dovada ca:

* omul tot cauta medic
* monoteismul e de scurta durata, daca tot cauta.

Mie una mi se pare mai oportun sa am la indemana serviciile medicale. Cum apelez la ele doar in cazuri realmente necesare (exceptand 1 set de analize anual pe care-l fac oricum, dar ma gandesc sa renunt - si asa imi fac analizele la donat sange), prefer sa nu stau sa astept cu orele pe holuri, ba chiar cu zilele, daca n-are liber, dupa ilustrul "meu" doctor.

Si chiar asa, ce-i cu ilustromania? De ce sa fie musai cel mai bun medic? Esti cel mai bolnav pacient? De multe ori, cel mai ilustru medic inseamna cele mai lungi cozi, cel mai aglomerat program, cel mai mare sictir (cum am patit cand m-am trezit la un ilustru pediatru din asta, care a bodoganit ca are "doar" o viroza copilul), cele mai piperate "atentii", cele mai ample buzunare. Fireste, nu zic de cazurile in care tintesti o supraspecializare vitala tie. Insa daca, de exemplu, te duci sa-ti pui o plomba la loc, la ce ti-ar folosi cel mai bun dentist? Si la ce dumnezeu ar trebui sa te duci la cel mai bun ginecolog pentru un pap?  De ce sa vada cel mai bun pediatru din lume o iritatie de scutec? Nu cumva ne complicam si rarefiem artificial plaja de alegeri?

Cand am fost insarcinata cu Alex, am avut o graviditate normala si complet lipsita de evenimente. Am ales un medic cum aleg eu medicii de obicei ("Alo, buna ziua clinica-la-care-am-abonament, sunt X, din compania Y. Vreau si eu o programare saptamana asta, intre orele Z-T") la care m-am dus afara cea mai mica intentie sa nasc cu el. Nu de alta, dar el lucra doar in privat iar eu n-aveam de unde si nici de gand sa nasc la privat. N-a fost nici un of si nici un vai, n-a lesinat de oroare cand i-am zis ca nasc in alta parte.

Prin luna a 9-a parca am mers in orasul de bastina unde am mai dat odata piept cu obsesia somitatii. Matusa-mea si inca vreo doi se chinuiau sa ma convinga sa optez pt o doamna sef de sectie. Sef de sectie! ceea ce ii conferea cumva automat ample valori medicale, mult deasupra subalternilor sai (care tot medici erau, nu cizmari). Atata doar ca vai, doamna șăf le mai tragea din cand in cand la masea in ultima vreme. Nu mult, olecuta asa.

Insa ce-i o cinzeaca inainte de operatie cand esti deja boss de boss la tine pe sectie, I guess. Acu sa fiu sincera nu stiu daca d-na chiar se blagosloveste atat de des pe cat ii umbla vorba. Ideea e ca asemenea zvon m-a facut sa ma indepartez cat am putut de repede de ea. Am optat pentru alt medic, care, spre dezamagirea matusa-mii, n-avea nimic spectaculos in cariera. Pur si simplu pacientele ii traisera toate si plecasera acasa. Fara premiere nationale, fara cazuri spectaculoase, fara muchii de cutit si mai ales fara cinzeci. Mie mi-era de-ajuns de spectaculos.

Cu pediatrii mi se pare si mai bizar. Eu am doua abonamente - unul de la firma sotului, unul de la firma mea. Ar fi absolut stupid sa irosim unul, agatandu-ne de un singur medic. Ar fi stupid si sa stam cu saptamanile sa se elibereze respectivul, sau sa acceptam programari prin mijlocul zilei de curs / munca, doar pt ca acela e "pediatrul nostru". Well guess what, nu e. Am concluzionat ca daca gasesti intr-adevar niste oameni ok, nu-i nimic daca-s doi. Sau trei. Sau cati or fi. In prezent am trecut prin cei din Medsana si Medicover si mai nou avem abonament si la Regina Maria. Pentru mine e important ca daca pica bolnav copilul in seara asta, sa il vada cineva competent si pertinent maine la prima ora. Nu un SINGUR cineva competent si pertinent, ca doar nu-l insor cu el.

Plus ca am mai observat o chestie. Chiar si cand s-a intamplat sa merg cu lunile la acelasi, el tot in fisa se va uita. E inuman sa te astepti sa tina minte zeci de mii de oameni care-l considera "al lor". Medicul e tot atat de "al tau" pe cat e soarele de pe cer. Sure, e al tau. Ia incearca sa-l bagi sa-ti lumineze numai tie in debara, merge?

In privinta dentistilor, eu abia recent am nimerit doua "ale mele". La care merg de vreun an adica. Sunt decente la pret si absolut cinstite. Venisem la ele de la alta somitate, recomandata cu multe argumente laudative de o prietena (ceea ce imi intareste completa neincredere in recomandari in general) care se oferise sa-mi croiasca niste SF-uri prin gura ce urmau sa coste cam cat o masina si sa dureze intre 3 si 5 ani, daca totul mergea bine. Am ajuns la fetele astea, care mi-au explicat ca in 3-5 ani o sa raman numai cu SF-urile in gura, ca restul or sa pice, si ca ideile marete si inovatoare ale d-lui au o rata mare de esec. Au propus alte solutii, cam la 15% din pret. Cu solutiile alea am mers, si bine-am facut. Si da, intr-un asemenea caz le consider "ale mele". Dar daca sa zicem de maine m-as trezi ca se muta cu cabinetul prin Berceni, ca maresc cu 45% preturile, ca obtin programari dupa 2 luni la ele, fara niciun resentiment tot as cauta alt loc. Asa-i firesc, pentru mine.


Am avut fireste de unde tria. Si nici asta nu e mare suparare - observ in general o hiperbolizare absurda a serviciilor medicale: Medicul ori e un sfant, ori e un satrap; ori e un macelar, ori e un erou. Mai ales la ginecologi se intalneste aceasta aura de dualitate. O vreme am crezut ca o fi pt ca aduc copii pe lume dar nu, n-are legatura (doar) cu obstretica. Rar veti vedea adulatie mai invapaiata ca a doamnei care-si ridica in slavi ginecologul. Ma jur, un dentist sau un pneumolog  - "e ok, du-te, e si aproape". Ginecologul - UN INGER DE OM! O MINUNE! UN SFANT! UN APOSTOL.
Pana la primul fuckup. si atunci - UM MACELAR! UN NENOROCIT! UN IMPOSTOR! O VITA!
Ok....

Eu zic ca e firesc uneori s-o nimereasca, alteori nu, si e firesc si sa facem alegeri educate. Si multiple.
Asa ca pt anul viitor, va urez tuturor sa aveti de unde alege, dar sa nu fie cazul. :)


Read More

29 December 2016

Colinde, colinde.

Am recitit articolul lui Sorin despre spiritul sărbătorilor (sa-l citiți și voi, tare fain e) și mi-am amintit de colinde.

De vreo .... minim 8 ani încoace, colindele de Crăciun sunt:
* mult mai rare
* 'teauatutăsaaaeee (merci, Clara) sau dom-dom-să-nălțăm
* niște behăieli jalnice, în afara cazului în care te nimeresc niște:
a. studenți de la conservator
b. viitori popi și țârcovnici

....ceea ce mă contrariază deopotrivă, deoarece pi vremea me și la noi în sat în Oltenia, respectiv în târg în Moldova colindau doar copiii. Altfel spus, "Unde s-a mai văzut colindător cu floci." Scuzați citatul, aparține unei venerabile doamne care s-a și dus dintre noi, deci am încredere că vă veți păstra ofuscările pudibonde pentru viața de apoi, în care i le veți prezenta. De altfel și noi am încălcat regula de aur, umblând pe la familiile prietenilor cu colinda când eram în liceu.

În afară de puzderia de copii și de varietatea de colinde, ambele dispărute, mai lipsește și acea linie de mijloc a unui colindat decent. Ori te colindă Madrigalul, ori cei mai afoni copii pe care i-ai auzit vreodată. Parcă s-au terminat pe veci ăia care cântă binișor , care duc o linie melodică cât de cât, rezistă 2 strofe și un refren cât e colinda și nu zbiară ca prinși în ușă. Am o bănuială că zbieratul e oricum un fel de sport olimpic la grădiniță - la câte serbări am avut nefericirea să asist, în toate am auzit mai tare, mai tare. În fine.

Mda, deci colindatul din prezent l-am cam terminat. Doi trei deșălați afoni cu teauatutăsaaee și domdom. Rătăciți, vreo doi copii care îngână fuga-fuga aceleași chestii. Cam la asta se rezumă pe-aici. Spre dezamăgirea mea, nici la soacră-mea nu mai vin copii. În alți ani, să tot fie vreo 9 să zic, zbârnâia soneria și ne ura toată plodărimea cartierului, de trebuia să schimbăm bani dinainte. Acum...dacă sună doi, e bine.

În trecut însă, am mai multe amintiri cu colindatul.

Din Oltenia îmi amintesc ca prin vis prima și ultima ceată de colindători pe care am văzut-o în viața mea. Să fi fost vreo chestie specială, nu știu, dar de-atunci n-am mai văzut. Mergeau pe două rânduri, purtau hăinuțe albe și eu țopăiam fericită prin zăpadă așteptându-i. Tataie-meu le deschisese larg porțile.

În Moldova, la celălalt set de bunici, am intrat în pâine, să zic așa. Mă luau verii mei și la colindat (în ajun și în prima zi de Crăciun) și la urat (ajun de Anul Nou). La colindat erau regulile destul de stricte, cam ca alea de acum 600 de ani pe când s-or fi compus colindele respective: 

* Colindătorii cântau la ușă sau la geam, iar gazda stătea în prag, îndurând cu stoicism frigul care se strecura de afară. Puteai și să închizi ușa, dar era considerat un gest foarte nepoliticos.
* Unul mai răsărit dădea tonul, ținea banii, suna la sonerie, răcnea la poartă, păzea de câine și întreba ”primiți cu colindul?”.
* Dacă primeai chestii ambalate, le strecurai în traistă. la fel și colaci, mere, mandarine. Dacă primeai un platouaș, întindeai mâna, luai 1 chestie și mâncai acolo, să vadă gazda. Complet faux pas era sa scuipi, oricât de câlțos ar fi fost fursecul.
* Musai La anul și la mulți ani ca formulă de final.

Dom-dom (Domn, Domn, să-nălțăm) e de altfel un colind vesel și gingaș, de cântat în prima zi de Crăciun. Preferatele mele erau Daliana-i fată dalbă, Trei păstori, La Viflaim și Scoală gazdă din pătuț, pentru liniile melodice - deși la ultimul mă înciudau teribil versurile. Vedeți voi, eram un copil mai ciudățel - chiar mă gândeam la ce cânt. Și multe colinde sunt milogeli curate:

Scoală gazdă din pătuț
Șî ni dă un colăcuț
Că mămuca n-o făcut
Sâtă deasă n-o avut

Șî când sât-o căpătat
Covata i s-o crăpat
L-o sfădit mama pi tata
Di ci s-o crăpat covata

Când covata o tomnit
Cuptiorul i s-o urnit
Când cuptiorul o lichit
Anul nou o șî vinit.

Fix recitalul de la cap de pod, parcă compus să pareze eventuale proteste ale gazdei:

- Da ci vrei, uăi? Colaci? Da mamă-ta nu știi să facă? Hă? Cum? N-ari sită? Nici covată? Cum crăpată? Tac-tu nu știi sî lipeascî? Cum? Nici cuptiorul? Ai di curu vostru. Hai, intraț în casă. Sevastiță, adă colacii.

Alte colinde par menite să scoată din casă diverși zgîrciți pitiți după perdele, care nu vor să se lase colindați:

Am plecat să colindăm
Când boierii nu-s acasă...

....doar că după această veritabilă saga cu papucei și iepurași, boierii se dau urniți de după geam - colindul e vesel, dar lung!

Alte colinde se apleacă meditativ și trist asupra nașterii Mântuitorului, umanizând scena cu sfâșietoarea empatie a omului sărac față de greul celorlalți, fie ei sfinți sau oameni:

N-are scutec de-nfășat
Nici hăinuțe de-mbrăcat,
Preacurata
Stă și plânge-ncetișor.

Puține aspecte ale religiei mă emoționează mai profund decât această compasiune sinceră, izvorâtă din durerea unei sărăcii atotcunoscătoare. Capacitatea celui mărunt și slab de a-și deplânge Dumnezeul, de a-l ostoi cu puținul său. Până și iepurele vânat de boieri va fi făcut veșmânt frumos domnului, cel mic și abia născut, din iesle.

De anul nou era nițel diferit. În mod normal ar fi colindat doar băieții cu plugușorul, dar cred că mă luau pentru că zbieram tot Plugușorul și mai storceam ceva înduioșări și bani de la colindat. Trebuia să ai harapnic și buhai. Primul a fost înlocuit în scurt timp cu pocnitori, mai ales că era nevoie și de meșteșug și de spațiu să poți pocni bine din el. Buhai înseamnă taur - urătorii simbolizau flăcăii care înainte vreme chiar veneau cu un plug și trăgeau o brazdă prin curtea gazdei, pentru belșug. În vremurile noastre, era un device pe care nici azi nu știu prea bine să-l explic, un fel de tobă cu coadă. Nu știu să explic, dar dacă udai mâna cu apă  - sau scuipai în ea - și trăgeai de coada buhaiului, obțineai niște vibrații care se repercutau în bășica buhaiului, și obțineai niște mugete de toată frumusețea.

Plugușorul e unul singur, și-l țin minte pe tot. Luceafărul l-am uitat - și să mă ierte toți cei ce pot ierta, știu că eu am tradus pe Alfie Kohn, dar mă tot gândesc că pentru Luceafăr nu m-a plătit nimeni, dar pentru Plugușor da, și dacă asta nu-i eficientizarea memorizării prin recompensă apăi nu știu ce mai e...

S-a sculat mai an
Bădica Traian
Și-a încălecat
Pe-un cal învățat
Cu nume de Graur
Cu șaua de aur
Cu frâu de mătasă
Cât vița de groasă.


....etc etc.....

Urătura de Anul Nou e eminamente o colindă agrară. Bădica Traian se pune pe arat și semănat și trece prin ceva peripeții, încheiate cu bine. Colindătorii urează gazdei semne bune, de belșug / pentru brazda de sub plug, ceea ce probabil e cea mai valoroasă urare pe care i-o puteai face cuiva pentru anul viitor. 

După anul nou, mergeam la sorcovit. Sorcova era fix ca pe vremea lui Delavrancea - un băț cu trandafiri din hârtie și beteală. (paranteză - dacă n-ați citit De azi și de demult, v-au trecut iernile un pic mai triste). Sorcova, dacă țin bine minte, era și semănatul - care venea destul de logic după aratul plugușorului. Adică luam ceva boabe de grâu și aruncam gazdei în casă sau pe prag.

De colindat eu am colindat doar pe la neamuri, cunoștințe și prieteni. Bunica ne spusese că doar săracii colindă la străini, și că le luăm pâinea de la gură dacă ne ducem așa te miri unde. M-am rușinat de lăcomia mea, și nu m-am dus niciodată la casă străină. Copii săraci văzusem destui.

Banii de după colindat se împărțeau. Erau destul de sacri, adică nu țin minte să fi încercat careva vreodată să atenteze la ei. Părinții sfătuiau uneori, dar nu se amestecau dacă voiam să ne luăm vreo prostie de ei. 

A fost frumos. Nu știu cum or să fie colindele pentru generațiile viitoare - posibil să se stingă de tot, de altfel, așa cum acum nu mai umblă nimeni cu boii în jug și plugul după el; nu tot timpul evoluția lucrurilor ne este pe plac. Însă tot ce știu eu este că au fost momente tare, tare frumoase ale copilăriei mele. 

Și cum vine Anul Nou, cum altfel să vă las decât....

Ia mai mânați, măi flăcăi!
Hăăăăăăăi, hăăăăi!
Read More

21 December 2016

Curățenia de sărbători - ghid pentru un Facebook feed liniștit

De ceva timp am un fix referitor la platforma Facebook - să nu depășesc 500 de prieteni.
E pentru mine un fel de safe spot, o cifră cu care mă împac cât de cât. Cand remarc ca am depasit, imi fac timp pentru o triere.


Despuricatul listei


Criteriile sunt destul de simple:

 - chiar ne stim?
- chiar vreau sa ne stim?
- am interactionat in vreun fel de cand mi-ai dat add? (stiti voi, the lurkers, aia care insista sa iti dea add 2 luni de zile si apoi tac ca mortii 3 ani. te mai trezesti cu cate un like de la ei cand nu te astepti)
- suntem neamuri sau prieteni, ne-am vazut la fata?
- am lucrat impreuna / putem lucra impreuna?
- am nevoie de ceva de la tine? ai nevoie de ceva de la mine? vinzi ceva ce-mi trebuie?
Si daca nu, valea.

Si daca in anii trecuti trierea era simpla, si aveam de unde sterge sute de oameni, anul asta am dat din colt in colt si abia am reusit sa cobor la un 490 de oameni. Fir-ar să fie, mi-am zis eu uluită, chiar cunosc 500 de oameni și nu mai am de unde tăia? Măcar la un 300 să ajung? Eu mă mândresc cu un cerc restrâns de prieteni adevărați, deci de unde Dumnezeu 500 de ”friends”?

Și m-am pus pe revizuit.

Ăsta e coleg, ăsta a fost coleg. Ăsta e neam. Ăsta e ...stai, cine e ăsta? Ah. Da. De pe forum. Mbine. Asta de unde mai e? Ah, e o vecină. Wow, ce face instagramul din om, mai să n-o recunosc. Mda, nu merge scoasă. Ăștia toți sunt de la fosta firmă. Asta e...aoleo, asta lucrează în HR. Thou shalt not unfriend a HR person. Asta mi-e simpatică. Ăsta e un bou, dar am fost colegi, de ce să-i faci, rămâne. Ăștia toți sunt colegi de liceu, rămân. Asta cine mai e? Aș, de la asta cumpăr haine uneori. Rămâne. Asta are un club pt câini. Asta-i de la grădiniță. Poate o scot la anul. Ăștia sunt veterinari. Asta e medic. Clar rămân. Astea-s americancele mele de pe grupul despre cai, rămân 100%. Fir-ar. Asta cine e? Doamne, ce mă spamează. Ah, asta face curățenie. O păstrăm dar dăm unfollow. Pe asta mă mănâncă degetele s-o scot de ani de zile, că numai rahaturi debitează, dar e dezarmant de drăguță și gudurăcioasă cu mine. Unfollow & keep as well. Fir-ar să fie. Asta mă scoate din sărite cu mesajele ei cu concursuri. Oare dacă dau block se prinde? Oh fuck, nu, e de la viitoarea școală a lui fiu-meu.

Și uite-așa, cu chiu cu vai, am mai tăiat câteva zeci.
Avertismente nu mai ofer, am dat cred unul odată, somând pe cei care nu îmi vorbeau niciodată să dea un semn că mai sunt vii, dacă tot s-au cerut în listă. Însă mi s-a părut destul de pueril imediat după. Scot pur și simplu, de obicei nu observă oricum.

Unfollow - the silent treatment


Pe cei rămași îi triez conștiincios. Marea majoritate sunt pe unfollow. Eu funcționez pe principiul ”nu sunați - ies eu din când în când”. Unfollow e de altfel o soluție practică și când te jenezi să dai unfriend. Unchiul e PSD-ist? de ce să-i dai block, doar e un om drăguț și bine intenționat altminteri. Unfollow. Vecina postează tâmpenii conspiraționiste? Unfollow. Colega postează câte 8 selfies pe oră? Unfollow. Fosta colegă a intrat in CIC si isi impartaseste fericirea de a fi proaspata mama cu tot feedul, din 15 in 15 minute? Un like, un smillie, un ”vai, cat e de minunat” si unfollow. Safe and clean. Asta nu înseamnă cu uiți pe veci de ei. Nu, doar că tu alegi să vezi - cât te troznește așa câte un gând de ”oare ce mai face copilașul colegei” (as if, lol), te duci la ea pe profil și remarci ”oaaa, ce mare și frumos s-a făcut” Idem cu neamurile și alte categorii spinos de descotorosit,

(Nu ca eu as fi mai breaza. Eu una mi-as da unfollow mie însămi.)

Cui arătăm poze?


Așa. După ce am rămas cu un maxim de 15 oameni pe follow, continuăm. Cui vrem să arătăm poze? Și mai ales cu ce. Poze cu copchilul? facem o listă - eu am una care fix așa se cheamă, ”NOT sharing pics with” și pun acolo diverse făpturi care nu mi-au făcut niciun rău, dar pe care nu le consider neapărat și impetuos în nevoie de a vedea poze cu mine sau cu fiu-meu prea des. În schimb lăsăm deoparte bunicii, de exemplu, că ei chiar vor să-și vadă nepotul.

Erase & Rewind

Las vreo două zile feedul să văd dacă-s mulțumită de ce este în el.
Mai apar tâmpenii? Unfollow, delete, unlike, etc. Și uite așa am un feed liniștit și nici nu mă minunez din 5 in 5 ore de  ”ai văzut ce scandal s-a mai iscat?” NU, pentru că am scos toate fufele din feed. Ahahahaha!

Să fim prieteni - mai bine nu


Dau delete la 90% din friend requests, de mai bin e de trei ani. În afara cazului în care fețișoara mi-e cunoscută și realizez că e un nou coleg sau o cunoștință, nu accept. Și asta pt că 90% dau add și niciodată nu dau un mesaj ceva nici înainte nici după, să explice ce-i cu ei, de unde vin, și de unde interesul. Într-o vreme chiar scriam o întrebare, o formă mai politicoasă a ”ce vrei, bre, de unde ne știm?” Acu am renunțat. Nu zici ce vrei, te șterg. Dacă era important, revii tu.
Și ghici ce, în mare majoritate a cazurilor nu era important. Nu e nevoie să-ți dau add ca să-mi scrii ceva despre un grup pe care sunt admin. Nu e nevoie să te am în friendlist ca să mă întrebi dacă știu un veterinar bun în sect 1. Și dacă nu era nevoie, atunci nici n-ai de ce da add.

Și uite așa. E un fel de konmarizare a feedului. Și e extrem de utilă. În loc să fie un tăvălug cu tâmpenii, Facebook e pentru mine un tool eminamente util. Țin legătura cu oameni de care-mi pasă, ofer conținut celor cărora le pasă. Văd ce doresc, evit ce nu-mi trebuie.

Ceea ce, desigur, vă urez și vouă. Sărbători fericite și alea-alea!
Read More
Categories:

Facebook

Popular Posts

Karioka. Powered by Blogger.

Tags

#rosiamontana (2) 198 (1) abuz (10) adoptie (2) AION (2) ajutor (10) alaptare (1) alimentatie (9) amintiri (17) animale (3) anotimpuri (2) arta (1) atelier (1) autism (1) award (1) babywearing (4) bac (2) Basarabia (2) biciclete (1) Bucuresti (1) bullshit (6) Cai (1) caini (15) capot (1) carti (3) carti pentru copii (3) cărți traduse (4) coada-coada (1) concediu (6) concurs (3) condus (1) copii (67) coruptie (5) cos saptamanal (1) crima (5) CRJ (1) crossbordering from andreanum (1) culinar (14) custom made (1) dana blandu (1) daydreaming (4) despre copii (2) dezvoltare (10) dezvoltare personala (1) doi ani (2) dumbrava minunilor (1) entatie (1) femei (7) film (7) filme (2) filozoafa de weekend (4) fotografie (2) frumoasa si chestia (1) fumat (2) gaming (3) Gheorghe Serban (1) gramatica (3) Grigore Alexandrescu (2) htc (1) intentii (6) internet (24) interviuri (13) Ioana Neagu (1) ipocrizie (7) Irecuperabili (6) keywords (2) la dentist (4) lene (1) liebster (1) limba romana (1) liniste (4) lol (14) Mamagolo (1) maria rosetti (1) Maruta (1) Mihai Ciobanu (1) music (18) nutritie (2) oameni (67) odiseea imobiliara (3) pedofilie (2) penal (1) pisici (1) poezie (1) polipi (1) prostie (18) psihiatrie (1) psihologie (1) reclama (11) recomand (10) religie (6) ring-sling (2) romania (1) rosia montana (1) ruxanda guger (4) sanatate (6) sarcina (1) scurte (20) shopping (2) Simona Tache (1) sling (1) spaga (2) spital (4) sport (2) teapa (2) tv (6) unguri (1) Veronica Bereanda (10) viata de zi cu zi (76) Waking up (11) web (2) World of Warcraft (8) wow (1) WTF (28) www.davidkinsella.com (1)